Banchetul regal pentru Donald Trump, aproape compromis de un scandal în bucătărie
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/09/Banchet_Trump.jpg)
Vizita oficială a lui Donald și Melania Trump în Regatul Unit a fost marcată de un banchet grandios organizat la St. George’s Hall, unde 160 de oaspeți de onoare au participat la o cină mediatizată intens de presa internațională. În spatele fastului, însă, atmosfera a fost tensionată: potrivit presei britanice, în bucătăria palatului a izbucnit o ceartă neașteptată între agenții Serviciului Secret american și bucătarii regali.
Agenții Serviciului Secret au intrat în bucătărie
Conform Radar Online, echipa de securitate a lui Donald Trump a considerat necesar să verifice personal procesul de gătire al preparatelor. Mai mulți agenți au intrat în bucătărie, au monitorizat fiecare etapă și chiar au gustat mâncarea înainte ca aceasta să fie servită.
Deși măsura era destinată exclusiv protecției președintelui american, intervenția bruscă i-a scos din ritm pe bucătarii regali, care pregăteau trei feluri de mâncare pentru banchet.
Un martor citat de publicație a descris situația: „Bucătarii, care se străduiau să servească impecabil trei feluri de mâncare, erau frustrați de faptul că agenții Serviciilor Secrete ale SUA au inspectat și chiar au gustat în mod repetat toate preparatele.””
„Iritația tăcută” s-a transformat într-o ceartă pe ton ridicat
Potrivit unei surse anonime, tensiunile s-au amplificat rapid. Ceea ce inițial părea doar o enervare discretă a echipei de bucătari s-a transformat într-o confruntare verbală aprinsă, cu tonuri ridicate.
„A fost nevoie de câteva minute pentru a calma spiritele și pentru a readuce bucătăria la ritmul normal. Oaspeții din sală nu au observat nimic, dar în culise era imposibil să nu simți tensiunea”, a declarat sursa pentru Radar Online.
Palatul Buckingham neagă incidentele
Oficialii palatului au transmis însă că nu a existat niciun conflict, subliniind că relațiile cu Serviciul Secret american sunt „foarte calde”. Totuși, relatările martorilor conturează o imagine diferită, indicând că momentul ar fi putut pune în pericol buna desfășurare a serii.
În ciuda tensiunilor din culise, banchetul a decurs conform protocolului. Printre preparatele servite s-a remarcat un cocktail cu influențe anglo-americane, realizat din whisky și marmeladă de citrice, menit să simbolizeze legătura dintre cele două națiuni.