Bărbat lovit de o autoutilitară, transportat în stare gravă la spital cu un elicopter SMURD

Publicat: 25 iun. 2021, 11:15, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Bărbat lovit de o autoutilitară, transportat în stare gravă la spital cu un elicopter SMURD

Un bărbat în vârstă de 65 de ani a fost lovit de o autoutilitară, vineri dimineaţă, pe DN2, în localitatea Lilieci.

Victima aflată în stare gravă a fost preluată de un elicopter SMURD şi transportată la o unitate medicală din municipiul Bucureşti, informează IPJ Ialomiţa.

Traficul rutier este blocat în zonă.

„În această dimineaţă, în jurul orei 8,00, pe DN2 în localitatea Lilieci, s-a produs un accident de circulaţie cu implicarea unui pieton şi a unei autoutilitare. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pietonului, un bărbat în vârstă de 65 de ani, ce a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat la o unitate medicală din municipiul Bucureşti”, precizează informarea IPJ Ialomiţa.

Şoferul autoutilitarei, un bărbat în vârstă de 56 de ani, a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare negativă.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.