Barna Tanczos a mărit la mișto amenzile pentru Rezervației Biosferei „Delta Dunării”

Ministrul UDMR al Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos, continuă să-și bată joc de Delta Dunării și ultima măsură luată de acesta demonstrează clar acest aspect.

Amenzi de până la 50.000 de lei în Delta Dunării

La propunerea ministrul Barna Tanczos, Guvernul a adoptat Hotărârea de Guvern nr.1.194 din 29 septembrie 2022 prin care s-au mărit amenzile pentru cei care nu respectă prevederile legale ale Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei „Delta Dunării”.

Astfel, persoanele fizice care nu respectă regulile și prevederile legale vor fi sancționate cu amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei, iar persoanele juridice cu sume de la 10.000 de lei până la 50.000 de lei. Numai că această hotârâre de majorare a amenzilor pentru cei nu respectă legea pe teritoriul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARDBB) demonstrează cu totul altceva.

Virgil Munteanu: ”Într-o rezervație a biosferei cum este Delta Dunării nu realizezi un management performant prin sancțiuni”

”Am constatat că actualizarea amenzilor s-a făcut la sfârșitul sezonului estival, adică după ce fluxul de turiști s-a redus foarte mult. Totuși sunt curios să văd în sezonul estival de anul viitor cum o să se aplice amenzile pentru miile de turiști care vin, an de an, pe plaja de la Corbu?”, a precizat pentru PUTEREA Virgil Munteanu fost guvernator al ARBDD.

Totodată acesta a mai precizat că ”într-o rezervație a biosferei cum este Delta Dunării nu realizezi un management performant prin sancțiuni”. Această afirmație a fostului guvernator Virgil Munteanu lasă loc la o mulțime de speculații privind situația actuală de la ARBDD și ar trebui să dea gândit celor aflați la guvernare, mai ales ministrului UDMR al Mediului. Însă, din păcate, Barna Tanczos continuă să sfideze legislația românească prin demersurile și acțiunile sale, în special în domeniul mediului.  

Cuantumul actualizat al amenzilor din Rezervația Biosferei „Delta Dunării”

Limitele amenzilor prevăzute la art. 13 alin. 1 din Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 7 decembrie 1993, cu modificările și completările ulterioare, se actualizează după cum urmează:

a) cele de la pct. 3, 4, 41 și 42, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoane fizice și de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice;

b) cele de la pct. 8—10, 25—27 și 40, cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei pentru persoane fizice și de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice;

c) cele de la pct. 11—13, 15—17 și 35, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoane fizice și de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice;

d) cele de la pct. 5—7, 18, 19 și 36, cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoane fizice și de la 10.000 lei la 15.000 lei pentru persoane juridice;

e) cele de la pct. 14, 20, 21 și 37, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoane fizice și de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice;

f) cele de la pct. 22, 23, 43 și 44, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoane fizice și de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice;

g) cele de la pct. 24 și 28, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoane fizice și de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice;

h) cele de la pct. 1, 2, 29—34 și 38, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoane fizice și de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice;

i) cele de la pct. 21 și 22, cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice și de la 20.000 lei la 30.000 lei pentru persoane juridice.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Surpriză: CFR Călători a scăpat iar de Smart-ul lui Dragnea și...

La compania CFR Călători este mare sărbătoare, pentru că unul dintre cei mai controversați directori, susținut de Dragnea și Grindeanu, a demisionat din Consiliul...

Andrei Bogdan Zidaru, directorul Spitalului de urgență Floreasca: mason, specialist în...

Andrei Bogdan Zidaru a fost numit, la finele anului trecut, în funcția de manager al Spitalului de Urgență Floreasca București la solicitarea ministrului Alexandru...