Bătaie între muncitori nepalezi și români la un furnizor Ikea. Poliția a deschis dosar penal

Publicat: 23 aug. 2025, 13:23, de Ionut Jifcu, în ACTUALITATE , ? cititori

O bătaie izbucnită în incinta unei fabrici din Baia Mare, unde lucrează muncitori români și nepalezi angajați ai unui furnizor Ikea România, a dus la intervenția de urgență a poliției. Conflictul, care a degenerat în violențe în noaptea de joi spre vineri, s-a lăsat cu deschiderea unui dosar penal.

Bătaie între muncitori, apel la 112 în toiul nopții

Incidentul s-a produs în jurul orei 00.10, atunci când un tânăr de 23 de ani a sunat la numărul unic de urgență 112 și a cerut intervenția poliției.

„Am fost sesizați de către un tânăr cu privire la o stare conflictuală izbucnită într-o societate comercială din Baia Mare. La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje”, au precizat surse judiciare pentru publicaţia stiripesurse.ro.

Polițiștii au ajuns rapid la unitatea de producție și au constatat că între mai mulți muncitori români și nepalezi izbucnise un conflict spontan, pe fondul unor discuții contradictorii. Atmosfera a degenerat rapid, iar în scurt timp s-a ajuns la o bătaie generală.

Primele verificări: scandal între angajați

Din primele verificări efectuate la fața locului reiese că disputa a pornit dintr-un schimb de replici dure între angajați. „În incinta unei societăți comerciale, între mai mulți angajați, pe fondul unor discuții în contradictoriu, a izbucnit un conflict”, au explicat reprezentanți ai Poliției.

Mai multe persoane au fost implicate, însă deocamdată nu este clar câți dintre muncitori au luat parte efectiv la violențe și câți au încercat să aplaneze situația. Polițiștii au reținut că a fost vorba despre un conflict colectiv, soldat cu tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma incidentului, polițiștii au întocmit dosar penal.

„A fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice. Cercetările continuă, sub supravegherea procurorului de caz, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și dispunerii măsurilor legale”, au transmis autoritățile.

Deocamdată nu s-a comunicat dacă în urma scandalului au existat victime care să necesite îngrijiri medicale, însă anchetatorii vor stabili acest lucru pe măsură ce audiază martorii și analizează imaginile video surprinse de camerele de supraveghere.

În ultimii ani, tot mai mulți muncitori străini, în special din Asia, au fost angajați în fabrici, pe șantiere sau în industria ospitalității din România, pe fondul lipsei forței de muncă locale. Baia Mare nu face excepție, iar prezența angajaților nepalezi în fabrici este o realitate cotidiană.

Ancheta continuă

Polițiștii maramureșeni urmează să stabilească exact ce a declanșat scandalul și cine se face vinovat pentru escaladarea conflictului. Toate persoanele implicate vor fi identificate și audiate, iar în funcție de concluzii, vor fi dispuse măsuri legale.

„Continuăm cercetările pentru a lămuri circumstanțele producerii incidentului și pentru a stabili răspunderea penală a celor implicați”, au precizat anchetatorii.