Bătută până la leșin de un polițist, pentru că nu purta mască. A fost nevoie de intervenția ambulanței

O femeie de 54 de ani ar fi fost agresată de un polițist de la brigada rutieră pe motiv că nu ar fi purtat mască de protecție. Incidentul a avut loc miercuri, în localitatea arădeană Buteni, iar victima a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Conform criticarad.ro, incidentul a avut loc miercuri în localitatea Buteni, la ieșirea spre Bârsa. O femeie în vârstă de 54 de ani venea de la muncile câmpului și dorea să traverseze strada spre locuința proprie, când ar fi fost oprită de oamenii legii.

Erau trei polițiști, nu unul: doi o țineau pe femeie de mâini și unul o lovea cu pumnii, până când a început sângele să-i curgă pe gură”, susține un martor ocular, citat de criticarad.ro.

Martorii ar fi chemat și ambulanța, după ce femeia a fost abandonată în stare de inconștientă pe marginea drumului. Victima a fost preluată de o ambulanță SMURD venită de la Spitalul Orășenesc Ineu și transportată la UPU a Spitalului Județean Arad.

Conform oficialilor de la unitatea medicală, „pacienta a refuzat internarea și a plecat acasă pe propria ei semnătură”.

Polițiștii orașului Sebiș au fost sesizați despre faptul că, pe raza localității Buteni, o femeie ar fi fost agresată de polițiști. La fața locului a fost solicitat un echipaj SMURD, care a preluat o femeie de 50 de ani, aceasta fiind transportată la spitalul orășenesc Ineu în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În continuare se vor efectua cercetări în vederea stabilirii stării de fapt, audierii persoanelor în cauză și luarea măsurilor legale care se impun. Până la această oră nu a fost depusă nicio plângere”, a transmis compartimentul de relații publice al IPJ Arad.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Managerul de la Spitalul Mavromati, adus cu mascații la birou. Percheziții...

Marți dimineață, au avut loc mai multe percheziții la Spitalul Judeţean Mavromati din Botoșani, inclusiv în biroul managerului Monica Adăscăliței, precum și la ea...

Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, anunță lansarea campaniei „Ilfov curat”

Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, anunță lansarea campaniei „Ilfov curat” și îi invită pe locuitorii din județ să se alăture acțiunilor de ecologizare....