Belarusul îşi suspendă participarea la Parteneriatul Estic al UE

Belarusul a anunţat luni că îşi suspendă participarea la Parteneriatul Estic al Uniunii Europene, menit să contribuie la apropierea între forul european şi foste republici sovietice.

Decizia Minskului este un protest contra sancţiunilor adoptate de UE după interceptarea unui avion de linie european de către autorităţile belaruse, transmit agențiile AFP şi Reuters, citate de Agerpres. „Nu ne putem îndeplini obligaţiile din acest acord în contextul sancţiunilor şi restricţiilor impuse de UE”, a indicat Ministerul de Externe belarus într-un comunicat.

Acesta a anunţat şi decizia de rechemare în ţară a ambasadorului Belarusului la Uniunea Europeană, pentru consultări.
MAE belarus a sugerat şi ca reprezentantul UE la Minsk să revină la Bruxelles pentru consultări şi a precizat că cei responsabili pentru sancţiunile impuse Belarusului vor avea interdicţie de a intra pe teritoriul acestei ţări.

La 21 iunie, CE a decis să impună măsuri restrictive împotriva a 78 de persoane din Belarus şi a opt entităţi. Această decizie a fost luată având în vedere escaladarea încălcărilor grave ale drepturilor omului în Belarus şi actele violente de represiune îndreptate împotriva societăţii civile, a opoziţiei democratice şi a jurnaliştilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Corupție și afaceri de tip cartel la ANSVSA. Păle ar fi...

Ies la iveală cazuri grave de corupție din rândurile doctorilor veterinari. Dănuț Păle, Subsecretarul de Stat din ANSVSA, ar fi cerut scoaterea de pe...

Augustin Oancea, cel mai ”deștept băiat” din pandemie! A participat singur...

Dispariția din piață a celui mai deștept băiat din energie, Bogdan Buzăianu, legat ombilical de curentul ieftin de la Hidroelectrica, a făcut loc pe...