Bilanțul tragediei din Elveția, în creștere. Zeci de supraviețuitori ai incendiului din club, în stare critică

Publicat: 02 ian. 2026, 14:34, de Pavaloiu Andreea, în Internațional , ? cititori
Bilanțul tragediei din Elveția, în creștere. Zeci de supraviețuitori ai incendiului din club, în stare critică

Bilanțul incendiului din Crans-Montana ar putea crește semnificativ în următoarele zile, avertizează autoritățile elvețiene. Conform primelor informații, 47 de persoane au murit, iar alte 115 au fost rănite. Pentru supraviețuitori, următoarele zile sunt critice, din cauza arsurilor grave suferite. Între timp, ancheta după explozie continuă. A fost identificată și prima victimă a tragediei: un adolescent de 16 ani.

Situația medicală: zeci de pacienți, între viață și moarte

Următoarele ore și zile sunt decisive pentru supraviețuitorii incendiului devastator din stațiunea de lux Crans Montana. Oficialii din cantonul Valais au transmis că între 80 și 100 de persoane sunt în „stare de urgență absolută”. Este vorba despre pacienți cu arsuri grave, în special arsuri de gradul trei, în cazul cărora riscul de deces crește rapid.

Spitalele din regiune funcționează la capacitate maximă. Echipajele medicale sunt suplimentate, iar o parte dintre pacienți au fost transferați și în alte unități pentru tratamente specializate.

Autoritățile au confirmat până acum aproximativ 40 de decese și peste 110 persoane rănite. Aceste cifre sunt considerate provizorii. Oficialii spun clar că bilanțul nu este închis.

Evoluția răniților poate schimba rapid datele oficiale. De aceea, autoritățile evită să ofere un număr final al victimelor.

Victime neidentificate și familii în așteptare

În timp ce ancheta în cazul targediei continuă, familiile îndurerate așteaptă identificarea victimelor. Procesul este unul dificil, mai ales din cauza arsurilor suferite.  Autoritățile au transmis că orice informație va fi comunicată doar atunci când există certitudine totală.

Șeful guvernului regional Valais, Mathias Reynard, a declarat că procesul de identificare este „teribil și extrem de sensibil”. Experții folosesc probe dentare și teste ADN pentru confirmarea identității victimelor. În multe cazuri, sunt necesare comparații cu date medicale sau genetice din alte țări. De aceea, autoritățile estimează că identificarea completă ar putea dura mai multe zile.

Procurorul public din Valais a anunțat că au fost alocate resurse suplimentare pentru această etapă. Poliția avertizează că nu există o soluție rapidă în astfel de cazuri.

Ancheta incendiului, fără concluzii încă

Cauza exactă a incendiului nu a fost stabilită. Investigația este în plină desfășurare și implică mai mulți experți tehnici. Anchetatorii pun cap la cap filmul tragediei și verifică toate ipotezele.

În baza declarațiilor martorilor, dar și a filmărilor din momentul în care s-a declanșat iadul de foc, un scenariu are în prim-plan izbucnirea incendiului din subsol. Flăcările ar fi putut fi provocate de lumânări sau artificii, folosite în timpul pertreceri.

Primul nume confirmat din Italia

Vineri a fost confirmată oficial prima victimă identificată din Italia. Este vorba despre Emanuele Galeppini, un jucător de golf în vârstă de 16 ani. Federația Italiană de Golf a transmis un mesaj de condoleanțe, vorbind despre pierderea unui tânăr sportiv talentat.

Potrivit presei italiene, adolescentul se afla în Crans-Montana împreună cu familia. El mersese la bar cu doi prieteni, care au reușit să iasă din incendiu. Aceștia au fost transportați la spitale din zonă și se află sub tratament.