Bilete pe Litoral pentru polițiști, doar după semnalarea problemelor în spațiul public

Publicat: 10 iul. 2023, 10:30, de Teodora Dinu, în Travel , ? cititori
Bilete pe Litoral pentru polițiști, doar după semnalarea problemelor în spațiul public

După ce ziarul Puterea semnala în data de 5 iulie că locurile disponibile în hotelurile MAI încă nu au fost făcute publice pentru polițiștii, iată că lumea s-a mobilizat. Astfel,  în cursul zilei de vineri, 07 iulie 2023, s-a diseminat o adresă privind repartizarea biletelor de litoral, pentru sezonul estival, pe anul 2023 pentru personalul MAI.

Sindicatul polițiștilor spun că biletele pe litoral au fost date ”peste noapte ca hoții”

„Din păcate, constatăm cu indignare cum cei din M.A.I. înțeleg să nu ofere un timp rezonabil personalului pentru a-și manifesta intenția, în sensul depunerii unui raport în acest sens. Mai exact, până vineri seara nu a sosit acea adresă/informare pe canalele oficiale ale I.P.J.-urilor. Acest sentiment de nemulțumire este întărit de faptul că se cere raportarea personalului căruia îi vor fi repartizate biletele până luni, 10 iulie 2023, ora 11.00, în condițiile în care personalul nu a aflat despre această adresă și nici nu a reușit să își manifesta intenția printr-un raport. Mai mult, se pune în discuția transparența demersului în sine, având în vedere faptul că nu se alocă un timp rezonabil și pentru privind modalitatea de repartizare a biletelor către personalul unităților teritoriale”, mai spune sindicatul polițiștilor.

Nu în ultimul rând, prima perioadă de sejur începe chiar de astăzi, 10 iulie 2023, în condițiile în care nici nu au fost alocate locurile în teritoriu și nici repartizarea biletelor la nivelul subunităților. În aceste condiții, personalul doritor nu are timpul necesar pentru a-și manifesta intenția, prin raport scris și înregistrat, de a accesa un astfel de sejur pe litoral.

Sindicatele fac un apel către conducerea M.A.I să remedieze situația creată și să acorde timp rezonabil unităților teritoriale, pentru alocarea biletelor de refacere în condiții de maximă transparență, respectând criteriile analizate în anii anteriori!

Acum singurul hotel disponibil din patrimoniul MAI este ”Meridian”. Celălalt, Hotelul ,,Diana”, de la Saturn a fost scos, de mult, din circuitul turistic intern.         
Poate de anul viitor polițiștii vor putea beneficia de un sezon estival întreg, cel puțin pe întreaga perioadă de vară.            
Polițiștii spun că, in condițiile actuale, nici măcar 1% din angajați nu vor beneficia de aceste bilete la Hotelul Meridian!