Birourile viitorului, gradul ideal de ocupare. Cât influenţează o cafea bună prezenţa angajaţilor

Publicat: 11 mai 2025, 06:15, de Ady Ivașcu, în LIFESTYLE , ? cititori
Birourile viitorului, gradul ideal de ocupare. Cât influenţează o cafea bună prezenţa angajaţilor

După patru ani de schimbări majore în modul în care lucrăm, prezența fizică la birou rămâne mult sub nivelul de dinainte de pandemie. În 83% din timp, mai puțin de jumătate dintre angajați se află simultan la birou, potrivit raportului „Transforming Offices into Magnets for Talent”, care analizează date din 144 de birouri din întreaga lume, inclusiv din România.

Gradul de ocupare ideal, între 50% şi 85%

Această prezență limitată afectează direct colaborarea, comunicarea dintre colegi și capacitatea companiilor de a menține o cultură organizațională puternică.

Consultanții subliniază că nu este suficient să existe un birou, întrucât mai mult contează modul în care este folosit și rolul pe care îl are în viața profesională a angajaților. Spațiul de lucru trebuie să facă parte din rutină, să aibă un scop clar și să aducă valoare experienței de zi cu zi. Altfel, oamenii nu vor simți cu adevărat nevoia de a reveni.

Un birou devine cu adevărat „vibrant” atunci când este ocupat în proporție de 50% până la 85%, acesta fiind intervalul ideal în care se creează un echilibru între activitate, interacțiune și flexibilitatea spațiului de lucru.

Sub acest prag, biroul riscă să fie un loc „tăcut”, lipsit de energie, dinamism și legături umane, exact acele elemente care defineasc un spațiu în care oamenii lucrează împreună, se arată în cel mai recent raport Colliers.

Merită să revin la birou azi? Întrebarea esenţială a angajatului modern

  • Cel mai important factor care îi determină pe angajați să revină la birou este existența unui spațiu de lucru disponibil din care lucrează în ziua respectivă. Acest element simplu, dar esențial, poate crește prezența fizică cu până la 1,3 zile pe săptămână.
  • De asemenea, o rutină clară, cu un program hibrid stabil și predictibil, contribuie la revenirea constantă la birou, adăugând în medie 1,1 zile în plus pe săptămână.
  • Un alt element – cheie este comunicarea din partea managerului direct. Atunci când acesta exprimă clar așteptarea ca echipa să lucreze din birou, angajații tind să răspundă pozitiv, prezența crescând în medie cu 0,9 zile pe săptămână.

Cât influenţează o cafea bună prezenţa angajaţilor

Beneficiile clasice, cum ar fi masa gratuită, cafeaua bună sau alte mici atenții, nu mai cântăresc prea mult în decizia angajaților de a reveni la birou.

Ce influențează cu adevărat prezența:

  • aspecte practice
  • ușurința cu care pot ajunge la birou
  • echilibrul dintre viața personală și cea profesională
  • cât de bine reușesc să lucreze de acasă

Angajații vor reveni în măsura în care biroul le oferă o experiență mai bună decât ceea ce au deja în mediul lor de lucru de acasă.

Tocmai de aceea se recomandă companiilor să reconsidere rolul spațiilor de birouri, văzându-le nu doar ca locuri de muncă, ci ca adevărate medii care susțin comunicarea, stimulează inovația și cultivă relațiile interpersonale autentice.

Situaţia din România

În România, concluzionează consultanții Colliers, tot mai multe companii își regândesc modul în care folosesc spațiile de birouri. Pe o piață aflată în schimbare, unde este necesar un echilibru între costuri, flexibilitate și cultura organizațională, biroul fizic poate rămâne un element-cheie al identității
companiei, dacă este folosit cu sens. Nu ca o obligație impusă, ci ca un loc în care angajații aleg să vină

Potrivit datelor departamentului de administrare a proprietăților, gradul de ocupare mediu al birourilor a depășit 50% încă din 2024, dar se află mult sub valorile dinaintea pandemiei.