Blocul Suveranist Român propune o schimbare radicală cu reforma constituțională

Publicat: 25 nov. 2023, 14:30, de Vlad Stefan Orjan, în POLITICĂ , ? cititori
Blocul Suveranist Român propune o schimbare radicală cu reforma constituțională

În cadrul conferinței „Uniți pentru națiune”, desfășurată vineri, liderii Partidului Coaliția pentru Națiune, unul dintre cele șapte partide membre ale Blocului Suveranist Român (BSR), au adus în atenție nevoia unei schimbări radicale în societatea românească prin intermediul unei reforme constituționale profunde, pe care o numesc „a treia republică”.

Dan Chitic a pus bazele unei noi republici

Dan Chitic, președintele Partidului Coaliția pentru Națiune, a declarat că după 33 de ani de stagnare și declin în diferite domenii ale societății românești, este timpul pentru o mișcare radicală și pentru a aduce în prim-plan valorile fundamentale ale unei republici, cu accent pe cetățean. El a subliniat că noua republică trebuie să fie o societate întreagă, plecând de la cetățean către structura statală, în contrast cu primele două republici.

„Nu facem nimic altceva decât să încercăm să creăm o coeziune. Nu avem nevoie de un lider suprem sau de un tătuc al națiunii. Sperăm să ne coagulăm în jurul unor idei și principii”, a subliniat Chitic.

Ninel Peia a criticat actuala clasă politică

Un alt lider al BSR, Ninel Peia, președintele Partidului Neamul Românesc, a criticat actuala clasă politică, susținând că aceasta este „la dispoziția factorilor externi”. Acesta a acuzat politicienii de trădare și vânzarea țării la mezat, declarând că acest lucru trebuie să înceteze.

Silviu Pandrea, președintele Partidului Reformator, a subliniat importanța suveranității în contextul schimbărilor propuse de BSR. El a afirmat că suveranitatea este esențială și fundamentală și trebuie să fie o prioritate pentru orice partid care se respectă. Pandrea a evidențiat că numai într-o țară suverană, promisiunile făcute electoratului pot fi respectate și că poporul suveran poate trage la răspundere politicienii care nu își respectă promisiunile.

Fondatorii BSR au conturat valorile și principiile alianței, care includ credința în Dumnezeu, susținerea drepturilor și libertăților cetățenilor, recuperarea României prin reforma constituțională, protejarea capitalului românesc și promovarea educației și culturii românești. Ei subliniază, de asemenea, importanța meritocrației, depolitizării administrației publice și responsabilizării magistraților și a funcționarilor publici.

Evenimentul a adunat figuri importante din politică, printre care fostul ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici și fostul prim-ministru, Viorica Dăncilă. Blocul Suveranist Român, înființat în urmă cu două luni, reunește șapte partide politice, toate având ca obiectiv schimbarea profundă a societății românești prin intermediul unei reforme constituționale radicale.


Din cadrul Blocului Social Republican (BSR), înființat cu doar două luni în urmă, fac parte următoarele formațiuni politice, fiecare avându-și președintele propriu:

  • Partidul Dreapta Republicană, cu președintele Silviu Crăiescu,
  • Partidul Neamul Românesc, cu președintele Ninel Peia,
  • Coaliția pentru Națiune, avându-l ca președinte pe Dan Chitic,
  • Blocul Suveranist Român, condus de Florin Eremia,
  • Partidul Reformator, avându-l în frunte pe Negre Tudor,
  • Partidul Uniunea Populară Social Creștină, cu președintele Stelian Sima,
  • Partidul Patria, avându-l ca președinte pe Mihai Cristian.