BMW reduce producţia din cauza deficitului de semiconductori

Deficitul global de microcipuri a forţat Bayerische Motoren Werke (BMW) să oprească temporar producţia la fabrica sa din Regensburg, în sudul Germaniei, a anunţat duminică un purtător de cuvânt al producătorului auto, transmite DPA.

Planul prevede oprirea producţiei timp de o săptămână, începând din 26 iulie. Din 2 august va intra în vigoare o săptămână de vacanţă, astfel încât producţia va fi reluată din 9 august.

Şi producătorul auto ceh Skoda, parte a grupului Volkswagen AG, va anula câteva schimburi la uzinele sale, înaintea concediului anual de două săptămâni la nivelul companiei, deoarece deficitul de componente blochează producţia, au anunţat săptămâna aceasta sindicatele.

Concediul anual este programat în primele două săptămâni din august, dar unele schimburi vor fi anulate încă din 28 iulie, au informat sindicatele în publicaţia lor, Skodovacky Odborar.

Şi în iunie compania a anulat unele schimburi.

Volkswagen este printre marii producători auto care au fost nevoiţi să-şi reducă producţia în 2021, din cauza crizei de semiconductori pentru industria auto.

Anul trecut, BMW Group a vândut un număr de 2,324 milioane de automobile BMW, Mini şi Rolls-Royce la nivel mondial, cu 8,4% mai puţine decât în 2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Eveniment: 60 de universităţi din România îşi vor prezenta oferta educaţională...

Un număr de 60 de universităţi cu peste 6.000 de programe de studiu pentru licenţă, masterat şi doctorat îşi vor prezenta oferta educaţională online,...
Sursa foto: Facebook Manuela Hărăbor

Cum a descoperit Manuela Hărăbor că are un copil cu autism

Frumoasa actriță Manuela Hărăbor are un băiat de 32 de ani, cu autism. Artista povestește cum a descoperit că Andrei, fiul ei, are autism...