BNR nu anticipează schimbări majore ale cursului de schimb

Oficialii BNR consideră că reacțiile privind deprecierea leului și teama populației de o continuare a acestei tendințe nu sunt justificate.

Leul s-a depreciat astăzi cu 0,50 bani faţă de euro, moneda europeană atingând un nou maxim istoric. Cursul afişat de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,8492 lei/euro după ce joi Euro era cotat la 4,8442 de lei. Pe piaţa interbancară, moneda naţională s-a tranzacţionat între 4,8425 şi 4,8515 de lei pentru un euro.

Contacta de Agerpres, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu, a declarat că acesta este un record „doar din punct de vedere «statistic» pentru că leul a pierdut azi doar jumătate de ban, deci foarte puţin. Există un context regional care a dus la deprecieri ale monedelor din zonă în raport cu euro dar nu anticipăm evoluţii majore în acest sens, dacă politicile noastre publice vor continua să fie cumpătate”.

Dan Suciu a ținut să adauge că suntem într-o criză mondială fără precedent şi în acest context chiar şi discuţiile care implică slăbirea echilibrelor economice pe plan local au un ecou mai puternic decât în alte ocazii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...