BNR: Piața muncii din România rămâne pe un trend de creștere la numărul de salariați

Publicat: 24 mai 2024, 13:35, de George Andrei, în ECONOMIE , ? cititori
BNR: Piața muncii din România rămâne pe un trend de creștere la numărul de salariați

Piața locală a muncii și-a menținut tendința de creșterea numărului de angajați, iar statisticile arată că efectivul salariaților din economie a continuat să crească în termeni lunari, în ianuarie-februarie 2024, continuând trendul din ultimul semestru al anului 2023, arată Banca Națională a României, în Minuta publicată, după ședința Consiliului de Administrație, de joi.

,,În ceea ce privește piața muncii, membrii Consiliului au evidențiat evoluțiile și rezultatele recente ale sondajelor de specialitate, ce indică o stopare sau chiar o inversare temporară a tendinței de detensionare a pieței manifestate pe parcursul semestrului II al anului trecut. S-a arătat că efectivul salariaților din economie a continuat să crească în termeni lunari în ianuarie-februarie 2024, deși într-un ritm încetinit, iar rata șomajului BIM a scăzut semnificativ în martie, după mai multe trimestre de relativă stagnare la un nivel mediu de 5,6 la sută”, arată discuțiile din C.A.

Intențiile de angajare pe orizontul apropiat de timp s-au majorat, în aprilie, pentru a treia lună consecutiv, în principal pe seama evoluțiilor din comerț și servicii, iar deficitul de forță de muncă raportat de companii s-a mărit pe mai departe, chiar dacă mai temperat și cu un aport major al sectorului construcții.

În acest context, subliniază BNR, s-a observat că dinamica anuală de două cifre a salariului mediu brut nominal și-a prelungit ascensiunea în ianuarie-februarie 2024, iar cea a costului unitar cu forța de muncă din industrie s-a redus doar ușor față de media trimestrului precedent, rămânând foarte ridicată.

Evoluțiile în ansamblul lor au fost considerate preocupante de către membrii Consiliului, având în vedere potențialele efecte exercitate astfel asupra inflației viitoare – atât prin intermediul cererii, cât și pe calea costurilor salariale -, dar și asupra competitivității externe.

În același timp, s-a sesizat că deficiențele structurale ale pieței muncii, însă mai cu seamă dinamica salariilor din sectorul public și noua majorare preconizată a salariului minim brut vor alimenta probabil sau chiar vor amplifica pe termen scurt presiunile asupra salariilor și costurilor cu forța de muncă din mediul privat.

,,Influențe de sens opus ar putea totuși decurge din trendul descendent al ratei inflației și din dinamica încă scăzută a cererii externe, dar și din recursul în creștere la angajați extracomunitari, au susținut unii membri ai Consiliului. În aceste condiții, a fost reiterată importanța monitorizării creșterilor acordate în sectorul privat în contextul renegocierilor salariale din acest an, derulate cel puțin până în luna martie”, se subliniază în minută.