Boloș susține că datele despre deficit arată bine! De fapt, arată rău

Publicat: 30 dec. 2023, 13:30, de Cristian Matache, în POLITICĂ , ? cititori
Boloș susține că datele despre deficit arată bine! De fapt, arată rău

Guvernul a depășit ținta de deficit pentru 2023, dar ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, spune că toate datele arată bine.

Ținta de deficit bugetar pentru 2023 a fost de 4,4%, însă Guvernul a depășit-o, ajungând la 5,7%. Cu toate acestea, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, pare mulțumit. ””Azi noapte, la ora 2:00, am terminat ultimele calcule privind stadiul execuţiei bugetare şi datele preliminare financiare pentru anul 2023. Datele arată destul de bine, sigur, nu aşa cum le-am fi dorit, dar este un sfârşit de an bun pentru ţara noastră şi premisele pentru ca investiţiile din fonduri europene, foarte importante în România, să poată continua şi în anul 2024”, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, Marcel Boloş.

De altfel, Executivul a fost nevoit să discute în vară cu Comisia Europeană majorarea deficitului la 5,5-5,7% din PIB. Bruxelles-ul nu acceptă un deficit bugetar mai mare de 3%, însă în timpul pandemiei a făcut concesii multor state.

Ce înseamnă un deficit mai mare?

Dacă un guvern depășește ținta de deficit bugetar stabilită prin legea bugetului, înseamnă că cheltuielile guvernamentale au fost mai mari decât veniturile colectate într-un an fiscal, generând un deficit mai mare decât cel planificat. Deficitul bugetar este diferența dintre cheltuielile guvernamentale și veniturile guvernamentale într-un an fiscal.

Un deficit bugetar mai mare poate duce la creșterea datoriei guvernamentale și poate afecta ratingurile de credit ale țării, influențând costurile de împrumut și generând îngrijorări cu privire la sustenabilitatea financiară a guvernului.

În general, gestionarea deficitului bugetar este importantă pentru a asigura o finanțare responsabilă a cheltuielilor guvernamentale și pentru a menține stabilitatea economică pe termen lung. Guvernele pot lua măsuri pentru a reduce deficitul, cum ar fi controlul cheltuielilor, creșterea veniturilor fiscale sau implementarea altor politici economice pentru a echilibra bugetul.

Laude de la Boloș

Închiderea din acest an aduce şi câteva premiere în ceea ce priveşte activitatea ministerului şi a instituţiilor subordonate acestuia.

”Pentru prima dată, Direcţia Generală de mari contribuabili şi-a realizat planul. În anul 2023 am avut această problemă aproape lunar, Direcţia de mari contribuabili nu şi-a realizat planul la venituri, să ştiţi că este luna decembrie, pentru prima dată când îşi realizează planul: 16 miliarde de lei planificaţi, 16 miliarde de lei realizaţi. Good job!”, a adăugat Boloş.

El a mulţumit şefei Direcţiei din ANAF pentru ”această performanţă”, promiţându-i acesteia o ”diplomă de apreciere”.

”De asemenea, pentru prima dată ANAF îşi realizează planul lunar de venituri, semn bun pentru 2024. A avut în plan 34,7 miliarde lei, a realizat 35,5 miliarde lei, deci o depăşire cu puţin, dar un semn bun pentru noi că se poate”, a mai spus ministrul.

El a arătat că decembrie 2023 a fost ”lună record” şi în ceea ce priveşte veniturile din fonduri europene, arătând că sunt venituri realizate în cuantum de peste 13 miliarde de lei, bani înregistraţi în contul de execuţie bugetară şi intraţi în vistieria României.

”Planul de venituri preliminar – probabil şi domnul prim ministru o să anunţe aceste lucruri – la veniturile totale, peste 55,9 miliarde lei s-au realizat în această lună foarte importantă pentru încasări în România şi să ştiţi că sunt bani intraţi în vistieria României”, a mai spus Boloş, când s-a referit la deficit.

Supărările ministrului

Ministrul Boloş a avut și supărări. El a spus că anumite instituţii din subordinea ministerului ”se laudă” cu planurile pe care le-au realizat, dând exemplu, în acest sens, Autoritatea Vamală Română.

”După Bobotează voi ieşi public şi voi cere domnului prim ministru revocarea din funcţie a câtorva conducători din cadrul instituţiilor cele mai importante pentru România şi aici mă refer la Autoritatea Vamală Română, tot cu subiect şi predicat spun acest lucru, şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală”, a afirmat el.

”Nu mai tolerez laude penibile şi vă spun direct, cu subiect şi predicat, al Autorităţii Vamale Române că şi-a realizat planul de un miliard şi jumătate la taxele vamale. Exclus acest lucru! Le dau o veste proastă: vor începe anul viitor cu cinci miliarde de lei pe lună. Dacă nu-şi fac planul, pleacă acasă, nu există altă variantă şi o spun direct şi dur: acesta este target-ul de la care începem discuţiile cu Autoritatea Vamală Română”, a declarat Marcel Boloş.