Bombă. România, la un pas să piardă, pe mâna lui Marcel Boloș, încă 2,5 miliarde de euro din fonduri europene
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/Proiect-nou-18.jpg)
Sub pretextul unei hotărâri de reorganizare și funcționare a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), adoptate astăzi de Guvern, se ascunde incapacitatea guvernanților din ultimii patru ani, în special a ministrului Marcel Boloș, de a atrage fonduri europene pentru sesiunea 2021-2027, fapt pentru care România riscă să piardă 2,5 miliarde de euro.
Bulibășeala reorganizării ascunde incompetența
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, preotul Marcel Boloș, a recunoscut într-un document oficial că România riscă să piardă toate fondurile europene alocate prin intermediul programului Tranziția Justă, pentru simplul fapt că timp de trei ani de zile MIPE nu a fost în stare „să consolideze Autoritatea de Management (AM) a Programului Tranziția Justă, care în prezent nu funcționează adecvat”. Trebuie precizat că România poate beneficia de până la 2,5 miliarde de euro prin programul Tranziție Justă, aprobat de Comisia Europeană, pentru a sprijini 6 județe (Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș) în scopul atenuării impactul închiderii sau transformării unor activități economice locale. De fapt, prin această hotărâre vrea să-și ascundă încompetența în atragerea fondurilor europene și bulibășește activitatea ministerului doar ca să dea impresia că el și echipa sa n-a tăiat frunză la câini până acum. Practic, hotărârea vizează „reorganizarea și schimbarea denumirii Direcției generale tranziție justă și competitivitate economică în Direcția generală competitivitate economică, ca urmare a preluării activității specifice Programului Tranziție Justă de către Direcția generală program dezvoltare durabilă (care își schimbă denumirea în Direcția generală program dezvoltare durabilă și tranziție justă).
HG-26Astfel, sub pretextul reorganizării MIPE, ministrul Marcel Boloș vrea să schimbe sistemul de management și control al Programului Tranziția Justă acreditat de Comisia Europeană, deși este ilegal pentru că acest sistem nu poate fi modificat la mijlocul implementării. De fapt, în memorandumul emiterii Hotărârii de Guvern pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea și funcționarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene se solicită atribuirea directă a sumei de 432.085.460 de euro pe motiv de întârziere. „Având în vedere riscurile asociate întârzierii implementării instrumentelor financiare, respectiv neatingerea obiectivele și a țintelor pentru indicatorii de program, precum și riscul dezangajării acestor alocări la nivelul programelor începând cu anul 2025, Autoritățile de Management, cu sprijinul MIPE în calitate de coordonator și al COM, au analizat oferta din piață, inclusiv potențialii parteneri de implementare în raport cu prevederile articolului 59 din RDC3 și au optat pentru atribuirea directă, ca fiind o soluție adecvată care să permită implementarea în cel mai scurt timp posibil a instrumentelor financiare”, se menționează în Memorandumul MIPE.
MEMOANEXAInstrumentele financiare pentru programele vizate de prezentul Memorandum, respectiv PR Sud-Est, PR Nord-Est, PR București Ilfov și PTJ vizează sprijinul pentru creșterea competitivității întreprinderilor prin instrumente financiare sub formă de împrumut combinat cu grant. Împrumuturile se realizează prin intermediul Băncii de Investiții și Dezvoltare SA, instituție bancară înființată ca vehicul financiar prin PNRR.
„Comisia Europeană a exprimat îngrijorări cu privire la întârzierile în implementare, atât în lansarea apelurilor de proiecte, cât și a evaluării și contractării acestora”
În nota de fundamentare la această hotărâre se menționează clar că MIPE n-a fost în stare, timp de trei ani, să creeze cadrul instituțional pentru implementarea Programului Tranziția Justă și România este la un pas să piardă aproape 800.000.000 de euro.
„Comisia Europeană a reiterat mesajele transmise cu diverse ocazii, în ultimii trei ani, privind necesitatea consolidării Autorități de Management (AM)PTJ, care în prezent nu funcționează adecvat. A exprimat îngrijorări cu privire la întârzierile în implementare, atât în lansarea apelurilor de proiecte, cât și a evaluării și contractării acestora, considerând că problemele majore sunt legate de managementul și capacitatea AM-ului. Slaba performanță a fost indicată și în raportul de audit de sistem realizat la nivelul programului, față de care Comisia Europeană se așteaptă la luarea unor măsuri de remediere în cadrul procedurii contradictorii, neconsiderând adecvate anumite reacții din partea AM cu privire la activitatea auditorilor.
În contextul unui risc de dezangajare semnificativ (n.r. în special pentru 2026, când resursele Fondului pentru o Tranziție Justă disponibile din Next Generation EU vor trebui rambursate SM până în decembrie 2026), DG REGIO a atras din nou atenția asupra lipsei constante de reacție din partea Autorității de Management la problemele semnalate de către serviciile Comisiei Europene, extrem de îngrijorătoare având în vedere stadiul de implementare extrem de scăzut.
În contextul unui risc de dezangajare semnificativ (n.r. în special pentru 2026, când resursele Fondului pentru o Tranziție Justă disponibile din Next Generation EU vor trebui rambursate până în decembrie 2026), DG REGIO a atras din nou atenția asupra lipsei constante de reacție din partea Autorității de Management la problemele semnalate de către serviciile Comisiei, extrem de îngrijorătoare având în vedere stadiul de implementare extrem de scăzut”, se menționează în Nota de fundamentare.
NF-27„Sumele alocate pentru anul 2022 ce trebuie solicitate la rambursare CE sunt în valoare de aprox. 756,66 milioane euro”
De fapt, în nota de fundamentare, ministrul Marcel Boloș recunoaște că România este un pas să returneze fornduri europene de peste 750.000.000 de euro pentru neimplementarea programului Tranziția Justă. „Până în prezent, ACP nu a transmis CE cereri de plată aferente PTJ, iar sumele totale primite de la Comisia Europeană până în prezent, reprezintă prefinanțări efectuate de CE pentru PTJ și se ridică la aprox. 663 milioane euro, ceea ce reprezintă aprox. 31% din alocarea UE a programului.
Luând în considerare această prefinanțare, necesarul curent de aplicații de plată de transmis la CE până la finalul anului 2025 pentru a evita riscul de dezangajare a fondurilor pentru anul curent se ridică la cca. 61,25 milioane euro, dar sumele alocate pentru anul 2022 ce trebuie solicitate la rambursare CE sunt în valoare de aprox. 756,66 milioane euro”, se scrie negru pe alb în documentul aflat la dispoziția Guvernului.
„Pentru anul 2026 riscul de dezangajare este de aproximativ 758,1 milioane euro”
De asemenea, nota de fundamentare ascunde și incapcitatea guvernanților români de a cheltui fondurile europene dar este strecurat și un avertisment foarte dur. „Pentru anul 2026 riscul de dezangajare este de aprox. 758,1 milioane euro, dar alocarea aferentă anului 2023 ce trebuie justificată pentru rambursare de la CE este de 768,8 milioane euro.
În vederea acoperirii riscului de dezangajare pentru anul 2026, este necesar să existe la nivelul AM un ritm de autorizare a cheltuielilor de aproximativ 63,17 milioane euro pe lună (la sfârșitul lunii martie 2025 valoarea totală autorizată a cheltuielilor aferente cererilor de rambursare procesate pentru proiectele din cadrul PTJ era de 14,04 milioane euro – valoare UE)”.
Ghinea și Boloș, groparii PNRR
Practic, prin acest demers guvernamental, Marcel Boloș demonstrează, încă o dată, că el și echipa sa de la MIPE, în frunte cu „marea specialistă” Carmen Moraru și preoteasa Liliana Anghel, au fost și sunt groparii PNRR, iar PUTEREA a semnalat acest aspect de nenumărate ori (Groparii PNRR, împreună cu „traducătoarea” Elenei Udrea, s-au întors iar la Ministerul Investițiilor). De asemenea, un rol cheie în ratarea fondurilor europene din 2020 și până azi a avut și fostul ministru USR Cristian Ghinea, care a „țesut” PNRR-ul doar ca să distrugă economia României și totodată să pună pe butuci investitorii români. Practic, Ghinea și Boloș au îngropat PNRR-ul, iar useristul vrea iar să preia frâiele ministerului.