Boris Johnson și soția sa Carrie așteaptă al doilea copil

Publicat: 01 aug. 2021, 09:00, de Vlad Ciotoran, în ESENȚIAL , ? cititori
Boris Johnson și soția sa Carrie așteaptă al doilea copil

Boris Johnson, premierul Marii Britanii, și soția sa, Carrie Johnson, au anunțat că așteaptă al doilea copil. Soția premierului britanic ar trebui să nască în decembrie.

Carrie Johnson, în vârstă de 33 de ani, a anunțat pe pagina sa de Instagram că este din nou însărcinată. În cadrul aceluiaș mesaj, soția premierului britanic, mărturisește și că în luna ianuarie a suferit un avort spontan,

„Mă simt incredibil de binecuvântată că sunt din nou însărcinată, dar m-am simțit și eu ca un pachet de nervi. Problemele de fertilitate pot fi foarte grele pentru mulți oameni, mai ales atunci când pe platforme precum Instagram lucrurile pot părea că merg întotdeauna bine”, le-a spus sâmbătă Carrie admiratorilor săi pe pagina de Instagram.

Carrie Johnson a spus că al doilea său copil urmează să vină pe lume în luna decembrie.

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson s-a căsătorit la sfârșitul lunii mai cu Carrie Symonds, la Catedrala Westminster, din Londra.

Cei doi mai au un băiat, Wilfred Lawrie Nicholas Johnson, care s-a născut anul trecut în aprilie.

Boris Johnson, în vârstă de 56 de ani, a fost căsătorit anterior cu Marina Wheeler, cu care are patru copii și cu Allegra Mostyn-Owen.