British Museum: „Aceasta este cea mai importantă descoperire de artă preistorică din ultimul secol”

O tobă de calcar, veche de 5.000 de ani, va fi expusă publicului pentru prima dată săptămâna viitoare, la mai bine de șase ani după ce a fost descoperit de arheologii din Anglia.

Conform CNN, obiectul a fost găsit alături scheletele a trei copii și a fost catalogat drept „cea mai importantă piesă de artă preistorică găsită în Marea Britanie în ultimii 100 de ani”, într-un comunicat de presă al Muzeului Britanic. Instituția îl va prezenta săptămâna viitoare, în cadrul expoziției „World of Stonehenge”.

Descoperită de compania independentă Allen Archaeology în timpul unei săpături de rutină în satul Burton Agnes din Yorkshire în 2015, toba a făcut de atunci obiectul unor lucrări importante de cercetare și conservare. În ciuda numelui, obiectul nu este considerat a fi un instrument muzical, ci mai degrabă o piesă de artă.

Curatorul de proiect pentru expoziția Muzeului Britanic, Jennifer Wexler, a declarat pentru CNN că descoperirea este remarcabilă în contextul în care există trei tobe similare descoperite în satul Folkton – la aproximativ 15 mile de Burton Agnes – în 1889.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...