Bubuie un nou scandal în sănătate! Un fost ministru al Sănătății îl atacă dur pe Alexandru Rafila: Mi se pare odios!

Deputatul PSD Patriciu Achimaș-Cadariu, profesor și fost ministru al Sănătății, a criticat în termeni duri anunțul ministrului Sănătății, Alexandru Rafila (și el tot din PSD), privind modificarea Planului Naţional de Combatere şi Control a Cancerului, la mai bine de cinci luni după aprobarea prin lege a acestui document și cu două luni înainte de obligația legală care îi revine de a prezenta normele de aplicare a legii.

“Situația e de râsu’-plânsu’. De plâns, pentru că acest plan este al pacienților care sunt loviți prin neaplicarea planului de cancer. Mi se pare odios. Am comparat bolnavii de cancer cu copiii abandonați în orfelinate în anii ’90. La fel ne abandonăm și bolnavii de cancer, de fapt nu s-a schimbat nimic din ‘90. Cred că am rămas cu aceeași mentalitate comunistă de a nu empatiza cu nimic ce e în jurul nostru.

De râs, pentru că, după ce, tu, Ministerul Sănătății, ești cosemnatar al legii, mai aduci și niște oameni care au fost în grupul de lucru care a elaborat planul să-i convingi că nu au făcut bine ce au făcut. Hai să fim serioși! E ca o comedie de Kusturica, ‘Pisică albă, pisică neagră‘, într-o variantă pur românească, în care niște indivizi își contestă propria muncă, pe de-o parte, iar alții, total neaveniți, își dau cu părerea”, a declarat chirurgul Patriciu Achimaș-Cadariu, cel care a inițiat și coordonat științific Planul Naţional de Combatere şi Control a Cancerului, conform stiripesurse.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Stop joc. PSD și PNL au decis: Braț la braț, la...

Jocurile politice între PSD și PNL privind cele patru rânduri de alegeri de anul viitor au intrat în linie dreaptă și deja cele două...

Directorul Florin Nicolae, pas cu pas, mușamalizează aranjamentul mafiot regizat de...

Directorul general al Agenției Domeniilor Statului (ADS), Florin Nicolae, face eforturi disperate să mușamalizeze aranjamentul mafiot „țesut” de fostul director George Sava, prin care...