Bucureștenii din sectoarele 2 și 3 nu au apă caldă! Termoenergetica spune că va remedia problema

Publicat: 30 iul. 2020, 18:57, de Eva Mihai, în ACTUALITATE , ? cititori
Bucureștenii din sectoarele 2 și 3 nu au apă caldă! Termoenergetica spune că va remedia problema

Directorul Companiei Municipale Termoenergetica, David Alexandru Burghiu, a anunţat joi că problema furnizării apei calde în multe zone din Capitală va fi remediată.

„În această dimineaţă am reuşit şi am finalizat o lucrare în zona Brâncoveanu, care va asigura caracteristicile tehnice, respectiv debitul şi presiunea pentru a ajunge cu apa în zona Titan (…) Mai există aproximativ 20 de puncte termice din totalul de 250 de pe raza sectorului 3 care funcţionează sub parametri, în câteva ore marea majoritate a lor (vor funcţiona – n.r.), mai rămân 3-4 în zona Titan care nu vor funcţiona. Mâine finalizăm o lucrare la magistrala III Progresul de înlocuire, o punem în funcţiune şi vom ajunge mai direct şi către aceste zone, deci mâine ar trebui să nu mai avem probleme nici acolo”, a spus Alexandru Burghiu, joi, pentru AGERPRES.

El a informat că s-a remediat şi o avarie în zona Pantelimon.

„În sectorul 2, în momentul de faţă, e încărcarea unei zone care a avut o avarie mare, a durat patru zile în zona Pantelimon, s-a remediat şi este în încărcare acum reţeaua, deci, tot aşa, până diseară vom avea şi acolo (apă caldă – n.r.) şi mai rămân câteva puncte termice care, de la zi la zi, în următoarele două-trei zile se vor îmbunătăţi, astfel încât în câteva zile să nu mai avem probleme”, a explicat Alexandru Burghiu.

Marea problemă a Bucureştiului, potrivit acestuia, o reprezintă lipsa celor două CET-uri ale sectoarelor 2 şi 1, respectiv CET Pipera, care a dispărut în 2006, şi CET Titan, care a fost închis de Ministerul Energiei în 2012.

„Sunt fix zonele unde avem în momentul de faţă probleme”, a subliniat Alexandru Burghiu.


Autor