Bucureștenii rămân fără cele 100 de troleibuze noi promise

Bucureștenii vor mai avea de așteptat până să beneficieze de cele 100 de troleibuze noi, promise a fi livrate începând din această toamnă. Contractul de 43 de milioane de euro, fără TVA, a fost reziliat.

Primăria Capitalei a anunţat miercuri că a fost demarată procedura de reziliere, avându-se în vedere că nu au fost respectate prevederile contractuale.

Câștigătorul licitației era Asocierea turco-germană Bozankaya Otomotiv Marina Imalat Ithalat Ve Ihracat A.S. – Sileo Gmbh, care trebuia să prezinte certificatul de omologare după semnarea contractului. „Subliniem că întreaga procedură de licitaţie a fost verificată ex-ante de ANAP. Având în vedere faptul că prevederile contractuale nu au fost respectate, a fost demarată procedura legală de reziliere a contractului, în conformitate cu prevederile contractuale şi legislaţia naţională în vigoare”, au precizat reprezentanții PMB printr-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

Pe 31 martie, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunţa că a semnat contractul privind achiziţia a 100 de troleibuze noi, după ce licitaţia a fost câştigată de singurul ofertant înscris în acest proces.

Livrarea urma să se facă începând cu luna noiembrie, pe parcusul a 16 luni. Valoarea contractului era de aproximativ 43 de milioane euro fără TVA, finanţarea provenind de la Administraţia Fondului pentru Mediu, în cadrul „Programului privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puţin poluante în transportul public local de persoane”.

În luna februarie, Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia privind licitaţia pentru cele 100 de troleibuze. Primăria Capitalei anunţa la momentul respectiv că în luna octombrie 2019 contractul fusese atribuit Asocierii Bozankaya Otomotiv Marina Imalat Ithalat Ve Ihracat A.S. (lider) – Sileo Gmbh (asociat), iar contestaţia a fost depusă de către companiile Solaris Bus&Coach SA şi Skoda Electric SA.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Mierea importată din afara UE, la control

Mierea importată din afara UE, la control

Analizele pentru mierea importată din afara UE ar urma să fie efectuate în cadrul unui laborator de referinţă la nivel naţional. Aceasta este concluzia...
Povestea numelui ”Piedone”: Nașul meu a fost Șerban Huidu

Presiuni mari asupra lui Piedone pentru a se retrage. Ce spune...

Cristian Popescu Piedone susține că, în ciuda, amenințărilor și umilințelor la care a fost supus, acesta nu se va retrage din cursă și va...