Nu ți-ai schimbat buletinul? Termenul-limită după care documentul nu mai are nicio valoare, deși e în termen
Buletinul din portofel are un termen-limită, chiar dacă data de expirare tipărită pe el spune altceva. Cartea de identitate model 1997 poate fi folosită până la data înscrisă pe document, însă nu mai târziu de 3 august 2031, potrivit Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor. După acel termen, vechiul buletin iese complet din uz, inclusiv pentru călătoriile în Uniunea Europeană și în Spațiul Schengen.
Până când mai poate fi folosit buletinul model 1997
Înlocuirea vechilor cărți de identitate face parte din modernizarea sistemului național de evidență a persoanelor. Odată cu introducerea cărții electronice de identitate (CEI) și a cărții de identitate simple (CIS), modelul vechi iese treptat din circulație la nivel național.
Potrivit DGEP, cei care dețin o carte de identitate emisă după modelul din 1997 o pot folosi până la data expirării înscrise pe document. Termenul are însă un plafon fix: 3 august 2031.
Adică, dacă valabilitatea tipărită pe buletin trece de această dată, documentul devine oricum inutilizabil. Nu contează ce scrie pe el.
De ce dispare documentul pe suport de hârtie
Modelul din 1997 este eliminat treptat pentru că nu mai corespunde standardelor europene de securitate. Documentul este realizat pe suport de hârtie tip Teslin și conține elemente de protecție considerate depășite.
Așa că este mai vulnerabil la falsificare decât noile acte de identitate, cu format de card bancar și elemente moderne de securitate.
Mai mult, după 3 august 2031, buletinul vechi nu va mai putea fi folosit nici ca document de călătorie în statele Uniunii Europene și din Spațiul Schengen.
Ce diferență este între cartea electronică și cartea simplă
Ambele documente introduse începând cu 2025 au format de card bancar și servesc la dovedirea identității titularului. Diferența stă în cip.
Cartea electronică de identitate este realizată din policarbonat și include un cip securizat, în care sunt stocate datele de identificare. Accesul la informații este protejat prin două coduri PIN, iar documentul permite autentificarea în serviciile publice digitale, folosirea semnăturii electronice și accesarea serviciilor online ale statului.
Totodată, CEI poate fi folosită în locul pașaportului pentru călătoriile în Uniunea Europeană, în Spațiul Schengen și în alte state care o recunosc, precum Republica Moldova și Turcia. Printre avantaje se numără și schimbarea domiciliului sau a reședinței fără emiterea unui document nou. Ba mai mult, poate fi solicitată la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României și este disponibilă inclusiv pentru copiii sub 14 ani.
Cartea de identitate simplă are același format modern și un nivel de securitate superior modelului din 1997, însă fără cip electronic. Din acest motiv, nu poate fi folosită pentru autentificarea în serviciile publice digitale și nici ca document de călătorie în afara țării. DGEP precizează că aceasta este alternativa pentru persoanele care nu doresc o carte electronică de identitate.
Cât costă noile documente și cine mai primește vechiul model
Cartea electronică de identitate este gratuită la prima eliberare pentru persoanele care au împlinit 14 ani sau care urmează să împlinească această vârstă în următoarele 30 de zile. Pentru copiii sub 14 ani, taxa este de 70 de lei. Aceeași sumă se achită și pentru eliberarea unei noi cărți electronice după pierdere, furt, deteriorare sau modificarea datelor personale.
Pentru cartea de identitate simplă, taxa este de 40 de lei. Plata se poate face la unitățile bancare partenere, în contul colector al Companiei Naționale „Imprimeria Națională”, dar și la terminalele SelfPay.
Referitor la vechiul model, acesta mai este emis doar în situații speciale, atunci când nu există condițiile tehnice necesare pentru emiterea CEI. Printre ele: misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din străinătate, dar și cazurile persoanelor private de libertate, netransportabile sau internate în unități sanitare.
În rest, solicitanții primesc unul dintre noile modele, conform opțiunii exprimate și prevederilor legale. Persoanele care au încă buletinul model 1997 nu sunt obligate să îl schimbe imediat, atât timp cât documentul se află în termen de valabilitate. Termenul după care acesta nu mai poate fi folosit în niciun fel rămâne 3 august 2031.