Cancerul colorectal: Un medicament care distruge tumora fără chirurgie și fără chimioterapie

Publicat: 21 iun. 2022, 12:40, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Cancerul colorectal: Un medicament care distruge tumora fără chirurgie și fără chimioterapie
Celule canceroase

Un studiu clinic realizat pe un grup de 12 persoane a dat rezultate uimitoare: toți pacienții au scăpat de cancer, datorită imunoterapiei.

Adenocarcinomul este cel mai frecvent cancer de rect. În acest caz, în general, oncologii propun intervenția chirurgicală pentru extirparea zonei canceroase, urmată de chimioterapie. Totuși, imunoterapia ar putea înlocui acest protocol, care și așa este dificil pentru pacient.

Un studiu clinic de mici dimenisuni, realizat la Memorial Sloane Kettering Cancer Center din New York a dat rezultate impresionante: 100% pacienții erau în remisie fără a avea nevoie de chirurgie sau de chimioterapie, după un tratament cu un anticorp terapeutic, dostarlimab, transmite Futura sante.

Remisie 100%

Testat pe un lot mic de numai 12 persoane cu adenocarcinom rectal de fază II sau III, dostarlimab a permis eradicarea pur și simplu a tumorii după injectarea o dată la trei săptămâni, timp de șase luni. La toți pacienții, tumora a fost nedetectabilă la scanner, la RMN, la endoscopie și la biopsiile rectale. Pacienții nu au avut nevoie de chirurgie sau chimioterapie în completarea acțiunii dostarlimab. La niciun pacient nu s-a înregistrat recădere în perioada care a urmat tratamentului de 6 la 25 de luni. La majoritatea pacienților, dostarlimab nu a provocat efecte secundare grave, în afară de erupție cutanată, oboseală, greață, prurit. Doar o persoană a dezvoltat probleme de tiroidă, fără a-i pune viața în pericol.

De asemenea, medicamentul reprezintă o speranță și pentru persoanele afectate de sindromul Lynch. Opt din cei 12 pacienți participanți la acest studiu sufereau de sindromul Lynch. Acesta este o boală ereditară care mărește drastic riscurile de cancer colorectal. Sindromul Lynch este asociat cu cele mai puține rezultate bune după intervenția chirurgicală sau chimioterapia anti-canceroasă. Imunoterapia ar putea fi, așadar, o soluție promițătoare și pentru pacienții cu sindromul Lynch.

Rezultate durabile?

Trebuie precizat că acest tratament funcționează numai pentru un anumit tip de cancer rectal, care reprezintă între 10 și 15% din adenocarcinoamele rectale diagnosticate în fiecare an. Aceste rezultate impresionante, desigur, vor trebui confirmate prin alte teste clinice, care să includă mai mulți participanți. Durabilitatea rezultatelor rămâne o problemă crucială și este important ca ea să se verifice și peste mai mulți ani.