Când ar putea fi extrădat din Germania primarul-fugar Cătălin Cherecheș

Cătălin Cherecheș a fost plasat ieri în închisoarea Augsburg-Gablingen, iar astăzi a fost mutat în închisoarea din München.

„Persoana (n.r.: Cătălin Cherecheș) va fi transferată la închisoarea din München în viitorul apropiat; condiţiile de detenţie sunt reglementate de dispoziţiile legale generale.

Tribunalul regional superior din München decide cu privire la detenţia în vederea extrădării şi la admisibilitatea extrădării.

De regulă, decizia se ia pe baza dosarului; în acest sens, nu este de aşteptat o audiere orală. Persoana urmărită penal este liberă să formuleze obiecţii în orice moment.

În principiu, procedurile de extrădare ar trebui să fie accelerate; de asemenea, este adevărat că, în conformitate cu Decizia-cadru europeană, o decizie ar trebui să fie luată în termen de 60 de zile. Cu toate acestea, nu există un termen limită absolut”, susţine Procuratura Generală din München.

Cătălin Cherecheș a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare pentru mită, pe data de 24 noiembrie, momentul în care a fost și dat în urmărire generală. El ar fi părăsit țara înainte de decizia tribunalului, folosindu-se de documentele vărului său. 

Mai multe articole...

Cele mai citite articole