Capitala a intrat în scenariul roșu. Aproape 1.000 de noi cazuri de infectare

Capitala a intrat din nou în scenariul roșu. Rata de infectare din București este în prezent de 3,05 la mia de locuitori.

În ultimele 24 de ore în Capitală au fost depistate 927 de noi cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus. În total în București au fost înregistrate 132.452 de îmbolnăviri cu coronavirus.





În București a fost depistat și un caz de infectare cu tulpina sud-africană a coronavirusului.

Scenariul roșu presupune o înăsprire a măsurilor restrictive anti-epidemie. Printre acestea se numără închiderea restaurantelor, a cinematografelor, a sălilor de spectacole și a sălilor de jocuri de noroc. De asemenea, doar elevii din ciclul primar și copiii care sunt la gradiniță vor mai putea merge la școală. Ceilalți elevi vor participa la cursuri în sistem online. O decizie în acest sens va fi luată de Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență.

Din punct de vedere al numărului de infectări județul aflat pe al doilea loc este Timiș, cu 354 de cazuri noi.

Cluj, Ilfov și Brașov rămân la peste 200 de infecții nou descoperite de joi până azi, iar Constanța, Sibiu, Galați, Hunedoara, Maramureș, Dolj și Iași au între 100 -200 de cazuri noi în ultimele 24 de ore.

La polul opus se situează Covasna, cu 8 cazuri noi, Hargita și Tulcea, cu mai puțin de 20 de cazuri noi în ultimele 24 de ore.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...