Captură făcută la vamă: 22 tone de deșeuri din aluminiu și combine frigorifice uzate au fost oprite

O cantitate de 22 tone de deșeuri din aluminiu și combine frigorifice uzate au fost oprite în vamă. Polițiștii de frontieră din Vărșand și Borș au oprit la intrarea în țară două TIR-uri care transportau astfel de deșeuri.

Polițiștii au oprit la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand un TIR, condus de un cetăţean român în vârstă de 63 de ani.

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din plastic și componente electronice, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, citat de Mediafax.

În urma analizei documentelor prezentate, s-a constatat faptul că încărcătura nu îndeplinește condițiile legale de intrare în țară, șoferul neavând documentația necesară pentru transferul de deşeuri. În total, vehiculul transporta 14.697 de kilograme de deşeuri.

De asemenea, poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au verificat un TIR condus de un cetăţean român, în vârstă de 46 de ani. Acesta transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, combine frigorifice de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România.

În urma verificărilor, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 8.000 de kilograme de combine frigorifice uzate care erau de fapt deşeuri, încărcătură pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară.

În ambele cazuri, autoritățile au decis să nu permită intrarea în țară a celor două TIR-uri și a mărfurilor transportate.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Cine este judecătorul de la Curtea de Apel din București mort...

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat decesul judecătorului Luca Aurelian Marian Murgoci de la Curtea de Apel din București la doar 40 de...
Rareș Bogdan, atac devastator la adresa lui Nicușor Dan: ”O calamitate pentru Bucureşti. Este exclus să îl susținem la Primăria Capitalei”

Predicțiile lui Rareş Bogdan, PNL, pentru europarlamentare. Ce șanse le acordă...

Europarlamentarul Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL, este convins că Alianţa PSD-PNL poate obține 20 de mandate de europarlamentari la redistribuire, ceea ce înseamnă o forţă...