Card energie. Ce sume nu mai pot fi plătite cu banii de pe vouchere

Publicat: 25 apr. 2023, 08:28, de Viorela Pitulice, în SOCIAL , ? cititori
Card energie. Ce sume nu mai pot fi plătite cu banii de pe vouchere

Schimbări importanate privind Cardul de energie: ajutorul pentru plata facturilor la energie nu va mai putea să fie folosit la plata penalităților de întârziere, ci doar a valorilor inițiale din facturi, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere publică.

„Plățile pentru datoriile față de furnizorii de energie nu pot include penalități sau alte daune / interese pentru plata cu întârziere a cheltuielilor cu energia, aceste cheltuieli fiind în sarcina beneficiarului de sprijin”, se arată în proiectul de act normativ.

Aceasta înseamnă că penalitățile și alte daune apărute pentru plata cu întârziere a cheltuielilor cu energia trebuie plătite de către beneficarii cardului din sume proprii, deoarece sprijinul poate fi folosit doar pentru plata valorii exacte a facturii, potrivit avocat.net.

Proiectul mai prevede ca „documentul / documentele justificativ / justificative prin care se face dovada datoriei curente și / sau restante față de furnizorul de energie trebuie să fie emise exclusiv pentru persoane fizice”.  

Citeste si Card energie – Modificări privind plata facturilor vechi din 2022

Cu ajutorul cardul de energie, în valoare de 1.400 de lei, se pot plăti facturile (curente sau restante) la energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Sprijinul financiar se va putea folosi pentru plata facturilor în cazul mai multor surse de energie. Proiectul de OUG trebuie să fie, însă, adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial pentru a putea să fie aplicat.

Citeste si Cardul de energie – Ce se va întâmpla cu beneficiarii care își schimbă domiciliul