Carduri de energie 2023, primele plăți. Cine sunt românii tăiați de pe liste

Publicat: 20 feb. 2023, 10:30, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
<strong>Carduri de energie 2023, primele plăți. Cine sunt românii tăiați de pe liste</strong>

Începând cu data de 20 februarie, sunt alimentate cardurile de energie, iar românii pot să facă primele plăți. De aceste carduri beneficiază persoanele vulnerabile care primesc sprijin pentru compensarea preţurilor la energie în valoare nominală de 1.400 lei, iar până la finele lunii februarie ar urma să fie clarificate și cazurile celor care nu au o situație locatară clară.

„Toți cei care au avut o situație locatară clară au primit cardurile, iar de luni începe plata. Sunt și persoane care au fost excluse din lista de beneficiari, pentru că trăiesc împreună cu locatari care depășesc nivelul mediu de venit de 2.000 de lei. Cei care nu au o situație locatară clară au trecut printr-o etapă de verificare, pe care sper că o vom finaliza până la sfârșitul lunii februarie, astfel încât să distribuim toate cardurile. Avem bugetul asigurat, iar plățile se pot face începând de luni. Oamenii au la dispoziție trei variante pentru plata facturilor, anume la oficiul poștal, la poștaș sau prin plata electronică”, a declarat ministrul Marcel Boloș la Antena 3.

În situația în care nu există o conexiune la internet, poștașul va completa de mână actele, iar în momentul în care se va întoarce la oficiul poștal, va introduce datele notate în sistemul informatic, a mai spus Boloș.

Citetse si Cum se plătește cu cardul de energie, dacă factura este pe alt nume. Probleme legate de adresă

În 2023, românii cu venituri mici vor primi două tichete de 700 de lei pentru ajutor la plata facturilor în februarie și septembrie.

Lista cu beneficiarii este întocmită de Ministerul Muncii, iar cardurile sociale sunt distribuite de Poșta Română. Cardurile de energie pot fi folosite doar pentru plata facturilor de electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Citeste si Tichete sociale 250 lei. Din 20 februarie, intră două tranșe pe card