Tichete sociale 250 lei. Din 20 februarie, intră două tranșe pe card

Alimentarea cardurilor sociale pentru alimente și mese calde cu ajutorul de 250 de lei, sumă acordată o dată la două luni persoanelor vulnerabile, se va face, începând cu data de 20 februarie. Banii ar urma să ajungă la circa 2,5 milioane de români, iar o parte dintre aceștia vor primi două tranșe.

Este vorba de beneficiarii care au devenit eligibili după momentul acordării celei de-a treia tranșe sau care au fost omiși din aceasta, însumând aproximativ 29.000 de persoane, potrivit datelor comunicate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în decembrie 2022. Restanțele ar fi trebuit să fie plătite în ianuarie, promiseseră oficialii români, însă s-a întârziat și abia în februarie se fac plățile.

Citește și Tichete pentru masa de Paște. Unde se depun cererile

Banii pe card vor intra în perioada 20-26 februarie, după cum a anunțat ministrul Marcel Boloș.

Citeste si Tichete sociale 250 lei: Cum poate fi verificată suma care este disponibilă pe card

De altfel, Marcel Boloş a recunoscut că prima tranşă reprezintă o restanță din programul Sprijin pentru România din 2022, în timp ce a doua tranşă este cea la zi, aferentă începutului anului 2023, potrivit RomaniaTv.

Citeste si Cum se plătește cu cardul de energie, dacă factura este pe alt nume. Probleme legate de adresă

În decembrie 2022, Guvernul a aprobat acordarea a șase noi tranșe de 250 de lei pentru alimente și mese calde în cursul anului 2023 și majorarea cu 12,5% a pragului de venit până la care se acordă dreptul.

Cine primește tichetele sociale de 250 lei

  1. Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare tabili sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
  2. Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare tabili sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
  3. Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
  4. Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
  5. Familiile care au tability dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
  6. Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Citeste si Este oficial! CASS -ul va fi restituit pensionarilor!

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Toți membrii filialei PMP Sector 5 și-au depus demisia și s-au...

PUSL, partidul condus de Cristian Popescu Piedone, a dat o lovitură puternică de imagine după ce a atras o filială întreagă a PMP. Președintele...
Iulian Dumitrescu, alte vesti proaste din partea procurorilor DNA

Iulian Dumitrescu, alte vești proaste din partea procurorilor DNA! Decizie de...

Preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, fost prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, a primit alte vești proaste din partea procurorilor! Procurorii DNA au...