Este oficial! CASS -ul va fi restituit pensionarilor!

Publicat: 17 feb. 2023, 21:21, de Teodora Dinu, în SOCIAL , ? cititori
Este oficial! CASS -ul va fi restituit pensionarilor!

Ordonanța de urgență pentru restituirea CASS (sumele reținute pensionarilor pentru contribuția de asigurări sociale de sănătate), a fost publicată în Monitorul Oficial. CASS-ul reținut se va restitui lunar, începând din martie.

Pensionarii cărora li  s-a oprit CASS anul trecut au început să dea în judecată Guvernul pentru restituirea sumelor cuvenite. Având în vedere că numărul litigiilor ar fi putut crește exponențial în următoarea perioadă, Guvernul a reglementat prin Ordonanță de urgență restituirea CASS. O avalanșă de procese ar fi determinat blocaje în activitatea instituției, dar și a instanțelor judecătorești. În plus, cheltuielile publice determinate de astfel de procese ar fi putut avea consecințe grave în privința bugetului de stat.

Citeste si Tichete sociale 250 lei. Din 20 februarie, intră două tranșe pe card

Ca urmare a modificărilor legislative aduse Codului fiscal, începând cu luna ianuarie 2022 veniturile din pensii au fost grevate de CASS, reținerea făcându-se la sursă de către Casele teritoriale de pensii sau, după caz, de Casele sectoriale de pensii din subordinea MApN, MAI și SRI, prin aplicarea unui procent de 10% cu privire la sumele ce depășesc 4.000 lei.

Ordonanța de urgență pentru restituirea CASS prevede:

– restituirea, din oficiu, a sumelor reținute în perioada 01.01.2022-27.12.2022 inclusiv, cu titlu de CASS, în tranșe lunare, odată cu drepturile de pensii aferente fiecărei luni,

– recalcularea venitului impozabil lunar corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate;

– stabilirea unei excepții, potrivit căreia sumele reținute din veniturile din pensii cu titlu de CASS, de la data de 01.01.2022 până la data de 27.12.2022 inclusiv, nu se restituie persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost stabilite și indexate cu aplicarea art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare , și cărora, în urma reținerii acestor sume, nu le-au fost diminuate cuantumurile nete ale pensiei aflate în plată în anul 2022;

– ca restituirea sumelor menționate să se facă prin diminuarea veniturilor bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Citește și: Peste 200.000 de pensionari vor primi 10% în plus la pensie, începând cu 1 februarie!