Cardurile de energie au fost alimentate cu 700 lei – anunțul premierului Ciolacu

Publicat: 14 sept. 2023, 14:02, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
Cardurile de energie au fost alimentate cu 700 lei - anunțul premierului Ciolacu

Cardurile de energie au fost alimentate, joi, cu o nouă tranşă în valoare de 700 de lei pentru fiecare beneficiar, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.

”O veste bună vine şi de la domnul ministru al Fondurilor Europene. Cardurile de energie, aflate acum în circulaţie, respectiv peste 1,6 milioane, au fost alimentate cu o nouă tranşă în valoare de 700 de lei pentru fiecare beneficiar”, a declarat premierul în şedinţa de Guvern.

De acest ajutor beneficiază peste 1,6 milioane de români din categoria persoanelor vulnerabile.

Sprijinul pentru compensarea facturilor la energie se acordă categoriilor de beneficiari eligibili pe baza listelor comunicate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) şi verificate de Ministerul de Finanţe, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Telecomunicaţii şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Compania Naţională Poşta Română este cea care emite şi distribuie cardurile. Tot ea este  instituţia care asigură şi furnizarea de informaţii către public privind emiterea, distribuirea şi utilizarea cardurilor de energie, inclusiv cu privire la sesizările formulate. Cei care au nevoie de informaţii supimentare pot apela la call-center-ul C.N. Poşta Română: 0319966.

Cine primește ajutorul

De ajutoarele pentru facturile la energie/ încălzirea locuinţei beneficiază următoarele categorii de persoane vulnerabile:

– pensionarii cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani şi cu venituri lunare mai mici sau egale cu 2.000 lei

– pensionarii cu pensie de invaliditate, cu venituri lunare realizate mai mici sau egale cu 2.000 lei;

– persoanele (copii şi adulţi) încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri proprii lunare mai mici sau egale cu 2.000 lei;

– familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

– familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.