Care este povestea de început a Recorder. Dezvăluirile istoricului Marius Oprea despre omul care a pus bazele publicației (VIDEO)

Publicat: 11 dec. 2025, 17:57, de Marian Apipie, în ACTUALITATE , ? cititori
Care este povestea de început a Recorder. Dezvăluirile istoricului Marius Oprea despre omul care a pus bazele publicației (VIDEO)

Invitat în urmă cu trei ani la podcastul „România lui Cristache“ de pe canalul de Youtube HAI România!, istoricul Marius Oprea a povestit și despre începuturile în afaceri, după Revoluție, ale lui Dragoș Vîlcu, cel care a pus bazele publicației online Recorder. Istoricul și originile antreprenorului au fost dezvăluit de Marius Oprea. Ascultați aici povestea!

Care este povestea de început a Recorder, relatată de istoricul Marius Oprea

Care este povestea de început a Recorder, publicația care a stârnit o adevărată furtună în România cu „Justiție capturată”, documentarul despre starea sistemului judiciar de la noi.

În investigația Recorder apar mai mulți procurori și judecători, unii cu identitatea protejată, care dezvăluie modul în care conducerea Curții de Apel București schimba în mod curent judecătorii din completuri pentru a obține decizii favorabile unor persoane acuzate de corupție. Printre dosarele analizate se numără cele ale lui Marian Vanghelie, Cristian Burci și Puiu Popoviciu.

Ce știm însă despre Dragoș Vîlcu, omul care a pus bazele Recorder?

Invitat în urmă cu trei ani la podcastul „România lui Cristache“ de pe canalul de Youtube HAI România!, istoricul Marius Oprea a povestit despre începuturile în afaceri ale lui Dragoș Vîlcu, cel care a pus bazele publicației.

Ce e cu cazul Recorder, domnule Oprea, a întrebat moderatorul. Iar povestea ne duce rapid spre Securitatea din perioada comunistă. „Tânărul Vîlcu, cel care a înființat practic Recorder, despre care cei de la Recorder spun că a stat doar două luni sau a fost doar la început, eu spuns că Recorder este creația lui. Și dacă nu mai este, spuneți-mi de ce Recorder funcționează în aceleași spații ca și firmele lui. De ce?“, a început povestea istoricul Marius Oprea.

„Bun, care-i povestea de început? Povestea de început este că acest tânăr, Dragoș Vîlcu, la 20 de ani, a înființat un studio la vremea la care o cameră video costa vreo 60.000 de dolari, la începutul anilor 90. Avea 20 de ani, de unde avea banii? De acasă, probabil. Tatăl lui, ambasador, George Vîlcu, bunicul lui a fost general în Securitate, Vasile Vîlcu, care a murit în 1999, probabil tataia i-a dat ceva bani“, a mai dezvăluit istoricul.

Bunicul Recorder a avut grad în KGB, potrivit istoricului Marius Oprea

Marius Oprea a susținut la emisiune că Vasile Vîlcu, bunicul fondatorului Recorder, este creatorul Direcției de Informații Externe și, „probabil, în același timp, și cel puțin, nu știu, cred, locotenent colonel sau colonel în KGB. Pentru că înființarea Direcției de Informații Externe în 1951 s-a făcut direct sub tutela KGB“.

Din acest motiv, bunicul a și fost trecut pe linie moartă la începutul anilor 70 de către Nicolae Ceaușescu, mai precis în 1973, a mai dezvăluit istoricul.

Ei bine, acest bunic, care a trăit nederanjat până în 1999, poate fi socotit între fondatorii Recorder. Și știți, eu pun o întrebare retorică, pentru că știu, cunosc această practică, nu o cunosc doar eu, în rețelele subterane, să zicem așa. Ele se transmit în familie aceste strânse colaborări“, a spus Marius Oprea.

„Recorder crează o mare neîncredere în toate instituțiile statului“

Ce vină are tânărul Vîlcu pentru păcatele bunicului și ale tatălui, a întrebat moderatorul. Istoricul Marius Oprea a venit cu răspunsul: „Nu știu dacă e vorba de vreo vină aici, dar, așa cum ei au cercetat și au mers până în pânzele albe, pornind de la prezumția de vinovăție, dacă e să uiți câteodată, pot să fac și eu la fel, pentru că nu degeaba mi-am intitulat materialul pe care l-am scris, «O anchetă în gen Recorder». Adică am procedat, dacă vreți, cu materialul clientului, pentru că l-am găsit vinovat pe bunicul Recorder“.

Istoricul român a dat de înțeles că nici tatăl lui Dragoș Vîlcu nu putea ajuge așa repede ambasador pe timpul lui Ceaușescu, dacă nu ar fi avut și alte legături în spate: „Tatăl a fost ambasador, dar știți, și cu el e cam straniu, la 28 de ani în anii lui Ceaușescu să intri în Ministerul Afacelor Externe, imediat după ce ți-ai terminat stagiatura ca absolvent la ASE“.

Ce face Recorder? Crează o mare neîncredere în toate instituțiile statului, a susținut Oprea.

Și apoi tânărul Vîlcu, după Revoluție, direct afaceri, la 20 de ani, direct pe business și pe bani mulți. De unde banii? Păi de unde? Nu e treaba mea, deci dacă are vreo legătură cu FSB-ul în momentul de față, e treaba SRI. Pentru că Recorder, în fond, ce face prin aceste anchete? Crează o mare neîncredere în toate instituțiile statului. Ultima rămasă fusese presa. Ei, în momentul în care presa la unison îl condamnă pe Putin, nu trebuia și presa discreditată că ia bani de la partid? Așa, în bloc?“, a explicat istoricul.

Recorder, la mâna Serviciilor Externe?

El a ținut apoi să precizeze că nu este bolnav de teoria conspirației, dar „sunt totuși unele semnale care nu pot să nu-ți ridice semne de întrebare“.

„Prezumați că Recorder este folosit de o parte a serviciilor pentru diverse operațiuni?“, l-a întrebat moderatorul emisiunii. „Nu de o parte a serviciilor, nu de cele de la noi. Servicii externe, am înțeles-o, asta e foarte greu de dovedit, dar de cele de la noi… Dacă e cu follow the money, nu e chiar așa de greu de dovedit. Pentru că despre Recorder multă lume a vorbit și în termenii apropierii de foștii generali SRI până de curând, Coldea și alții. Dar ce, acești generali n-au voie să fi rămas de pe vremea lui Iliescu pe mâna rușilor?“, a răspuns Marius Oprea.

Citește și: Ministrul Justiției, mesaj pentru sistemul judiciar: Adevărul se stabilește pe bază de probe