Cât de aproape se află Croația de aderarea la Spațiul Schengen

Publicat: 10 dec. 2021, 10:30, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Cât de aproape se află Croația de aderarea la Spațiul Schengen

Consiliul Uniunii Europene a concluzionat joi că Croația a îndeplinit condițiile necesare pentru aplicarea tuturor părților acquis-ului Schengen, cel mai nou stat membru al Uniunii Europene fiind cu un pas mai aproape de aderarea la spațiul de liberă circulație.

Potrivit unui comunicat menționat de CaleaEuropeană.ro, această verificare a îndeplinirii de către Croația a condițiilor necesare pentru aplicarea tuturor părților acquis-ului Schengen este o condiție prealabilă pentru ca Consiliul să poată lua o decizie ulterioară care să permită ridicarea controalelor la frontierele interne, arată sursa citată. De la aderarea sa la UE, Croația aplică dispozițiile acquis-ului Schengen, cu excepția dispozițiilor privind ridicarea controalelor la frontierele interne. În conformitate cu actul de aderare a Croației la UE, ridicarea acestor controale poate avea loc numai în urma unei decizii a Consiliului în acest sens, după verificarea, în conformitate cu procedurile de evaluare Schengen, a îndeplinirii condițiilor de către Croația.

Evaluarea Schengen a Croației a avut loc între 2016 și 2020. În octombrie 2019, Comisia a considerat că Croația a luat măsurile necesare pentru a asigura condițiile necesare pentru aplicarea deplină a acquis-ului Schengen. Aceasta a încheiat ultimul plan de acțiune pentru domeniile evaluate în februarie 2021.

Schengen fără controale la frontierele interne înseamnă peste 420 de milioane de persoane

Scopul concluziilor de joi este ca Consiliul să stabilească în mod oficial că Croația a îndeplinit condițiile necesare. Aprobarea acestor concluzii nu aduce atingere adoptării deciziei Consiliului privind aplicarea integrală a acquis-ului Schengen, conchide sursa citată. În prezent, spațiul Schengen fără controale la frontierele interne înseamnă peste 420 de milioane de persoane și 26 de state europene. Spațiul Schengen este format din toate țările UE, cu excepția Bulgariei, a României, a Croației, a Ciprului și a Irlandei. Din acest spațiu fac parte, de asemenea, patru țări din afara UE: Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein.

Îndeplinirea de către România a criteriilor prevăzute în acquis-ul Schengen a fost recunoscută oficial la data de 9 iunie 2011, cu ocazia reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne. În prealabil, la 8 iunie 2011, Parlamentul European a avizat favorabil proiectul Deciziei privind aderarea României și Bulgariei la Schengen.