Cătălin Drulă, fostul ministru „zero kilometri”, se întoarce la Transporturi. Ce propune USR pentru Guvernul Mureșan
Deși în mandatul său nu a fost inaugurat niciun kilometru de autostradă, Cătălin Drulă se întoarce la Ministerul Transporturilor ca propunere a USR pentru viitorul Guvern condus de Siegfried Mureșan. Fostul lider al partidului a mai condus ministerul între decembrie 2020 și septembrie 2021, în Guvernul Florin Câțu.
USR îl readuce pe Cătălin Drulă la Transporturi în Guvernul Mureșan
Decizia a fost luată de Comitetul Politic al USR, care a aprobat participarea la guvernare și programul viitorului Executiv. Totodată, partidul și-a validat lista completă de miniștri.
Formațiunea a mizat pe continuitate și a ales să-i păstreze pe miniștrii actuali care, în evaluarea conducerii, „au performat”. Așa că Radu Miruță este propus la Apărare, Diana Buzoianu la Mediu, Oana Țoiu la Externe, iar Irineu Darău la Economie.
Surpriza listei rămâne însă revenirea lui Drulă. Porecla fostului ministru face trimitere directă la bilanțul său din fruntea Transporturilor, încheiat fără nicio inaugurare de autostradă.
Referitor la votul intern, președintele USR, Dominic Fritz, a transmis că miniștrii partidului ar fi livrat reforme așteptate de ani de zile. Tot el a precizat că USR intră la guvernare cu obiectivul unor bani publici bine gestionați.
„Am demonstrat că putem guverna altfel: cu rezultate, nu cu promisiuni”, a declarat liderul USR.
Autostrăzile inaugurate înainte și după mandatul lui Drulă
Între 2019 și 2022, România a deschis traficului aproape 146 de kilometri de autostradă, potrivit datelor CNAIR și ale Agerpres. Niciun tronson nu a fost inaugurat însă între 23 decembrie 2020 și 8 septembrie 2021, perioada în care Drulă a condus ministerul.
În 2019 fuseseră dați în folosință 43,1 kilometri pe A1 Lugoj–Deva. Anul următor a fost cel mai bogat din interval, cu aproximativ 60,6 kilometri. Printre tronsoane s-au numărat Iernut–Chețani pe A3, lotul 1 din Sebeș–Turda și sectorul de autostradă al Variantei Ocolitoare Bacău, parte din viitoarea A7.
Ultimul tronson deschis înaintea mandatului său a fost Râșnov–Cristian, pe A3, cu 6,3 kilometri. Inaugurarea a avut loc pe 17 decembrie 2020, cu șase zile înainte ca Drulă să preia ministerul.
Ulterior, următoarea deschidere a venit abia pe 30 noiembrie 2021, la aproape trei luni după plecarea lui. Atunci au fost inaugurați cei 24,25 kilometri ai lotului 2 din Sebeș–Turda, între Alba Iulia Nord și Aiud. O săptămână mai târziu au urmat 4,5 kilometri pe A3, între Târgu Mureș și Ungheni.
Iar în 2022 a fost deschis un singur tronson nou. Este vorba despre Sibiu–Boița, primii 13,17 kilometri din A1 Sibiu–Pitești, inaugurați pe 15 decembrie.
Ce spune USR despre mandatul lui Cătălin Drulă la Transporturi
Partidul are o altă lectură a mandatului. În comunicatul de prezentare, USR îl descrie pe Drulă drept deputat de Timiș, de 45 de ani, informatician format la Toronto, fost inginer la Zipline și fondator al Asociației Pro Infrastructură.
Potrivit formațiunii, în cele opt luni de mandat fostul ministru ar fi deblocat șantiere și ar fi atras 3,7 miliarde de lei din fonduri europene. Mai mult, ar fi inclus Autostrada Moldovei, A7, în PNRR și ar fi făcut ordine la Metrorex.
Drulă a mai fost propunerea USR la Primăria Capitalei, la începutul lui noiembrie 2025. Atunci a anunțat că intră în cursă sub sloganul „Împreună pe drumul onest”.
Principalul argument al colegilor săi vizează însă proiectele deschise după plecarea lui din minister.
„Multe proiecte inaugurate ulterior au pornit în mandatul lui”, se arată în comunicatul USR.
Ce miniștri a propus PNL pentru Guvernul Mureșan
Validările USR au venit în aceeași zi în care PNL și UDMR și-au stabilit propriile echipe. Potrivit formulei negociate, liberalii primesc șapte portofolii, USR cinci, iar UDMR trei. Ministerul Justiției ar urma să revină unui independent.
Biroul Politic Național al PNL a mers doar pe nume din aripa care îl susține pe liderul Ilie Bolojan. Pe de altă parte, niciunul dintre „disidenții” grupului conservator nu a prins un loc în echipă, deși aceștia i-au îndemnat pe parlamentari să voteze Guvernul Mureșan.
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, ar urma să fie vicepremier și ministru de Interne. Alexandru Nazare este propus la Finanțe, Raluca Turcan la Muncă, iar Oana Gheorghiu la Sănătate.
Pe listă se mai află Dragoș Pîslaru la Investiții și Proiecte Europene, Mihai Dimian la Educație și Sebastian Burduja la Energie. Iar la Justiție este propusă Andrea Chiș, independentă.