Câte fire de păr este normal să ne cadă zilnic?

Publicat: 14 mai 2022, 21:30, de Otilia Caloian, în SOCIAL , ? cititori
Câte fire de păr este normal să ne cadă zilnic?
Sursa foto: Pixabay.com

Specialiștii spun că este firesc să pierdem între 80 și 100 de fire de păr zilnic, însă atunci când depășim această medie, este indicat să luăm măsuri încă de la primele semne, astfel încât investigăm cauzele și să găsim soluția indicată în cazul nostru. Diana Baicu, specialist în industria de frumusețe profesională, ne explică ce putem face pentru a stopa căderea în exces a părului.

„Căderea părului este o problemă foarte serioasă și trebuie tratată ca atare. Trebuie întâi să identificăm care este cauza care duce la căderea în exces a părului. Trebuie să știm că este normal ca în fiecare zi să ne cadă între 80 și 100 de fire de păr. În cazul în care ne cade mai mult, ar trebui să luăm imediat măsuri. Foarte mulți oameni, în special bărbații, așteaptă până în momentul în care au probleme foarte serioase. Încep să ne îngrijoreze abia când calviția este evidentă și atunci caută soluții-minune, care, din păcate, nu există. Dacă ereditar știm că am putea moșteni probleme legate de căderea părului, e recomandat să facem tratamente chiar preventiv”, spune Diana Baicu.

Terapia PRP pentru regenerarea și stimularea creșterii părului

„Terapia PRP pentru păr este un tratament eficient, 100% natural, care utilizează plasma bogată în trombocite (PRP – Platelet-Rich Plasma) din sângele propriu, pentru a stimula creșterea părului.

PRP conține trombocite și plasmă, care pot susține creșterea foliculilor de păr prin stimularea celulelor din micro-mediul foliculului de păr și creșterea vascularizației la rădăcina părului. De asemenea, și terapia laser existentă la Silhouette Medical Center are indicații în tratarea căderii părului. Subliniez însă că astfel de tratamente trebuie realizate exclusiv de un specialist. Sunt foarte multe aparate care folosesc denumirea de laser, dar ele nu au laser și folosesc de fapt infraroșu. Ne informăm bine înainte și întotdeauna solicităm studii științifice”, explică Diana Baicu.

Cum funcționează Terapia PRP pentru păr?

Tratamentul constă în recoltarea unei cantități minime de sânge care apoi este centrifugată. După centrifugarea sângelui, plasma este injectată la nivelul scalpului.

Terapia PRP stimulează celulele stem care sunt încă prezente în folicul și după pierderea părului și se reface structura rădăcinii firului de păr. Funcționează cel mai bine pentru tratarea părului subțire, încetinirea sau oprirea progresiei căderii părului și stimularea creșterii părului.

La ce rezultate să ne așteptăm?

  • Firul de păr își recapătă rezistența și strălucirea
  • Procesul de cădere a părului se diminuează vizibil

„Este important să susținem rezultatele obținute prin aceste tratamente profesionale, folosind acasă produse cosmetice recomandate de specialist. Trebuie să facem cure de tratamente de mai multe luni dacă vrem să obținem rezultate vizibile. Nu este suficient să aplicăm un șampon sau o fiolă din când în când”, declară Diana Baicu.

 

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele