Caut un tanc; sau un tun; chiar şi-un joagăr!

Deşi sunt, pe cuvânt, pentru pace între popoare, pentru bună înţelegere între oameni, pentru linişte între suflete, caut, domn’le, dar-ar dracii, un tanc! Ba, chiar, dacă mă gândesc mai bine, mai multe. Că, mai ştii, s-o mai strica vreunul şi să fiu sigură că am oarece la îndemână.

Ori un tun. Zdravăn. Cu ţeava numai bună de ochit. Sau o mitralieră. Să zbârnâie ca limba soacrei mari în noaptea nunţii feciorului. Merge, asta e, şi-o puşcă de vânătoare. Sau un revolver, na! Fie şi-o flintă de pe vremea Războiului de Independenţă. Şi-o puşcoace de aia de trăgea Iancu Jianu cu ea. Mă rog…

Și, nu. Nu mă pregătesc, la propriu, de războiul lui Putin. Așa… Ce ziceam… Da… Păi, dacă nu găsesc nişte grenade, nişte bombe, ceva dinamită, consimt, că m-oi descurca eu, să fie şi-o drujbă. Şi-un joagăr e bun. Nici de la o bormaşină, ce să mai… nu mă dau în lături.

Bre, nea Biden, bre, nea Putin, eu, fir-ar magaoaia vecinilor în comă, nu sunt pentru înarmare şi pentru violenţă. Dar ăştia cu electrica lor, cer niţică… – mă rog, e discutabil – bătaie, serios. Întrerup furnizarea de electricitate, mai ceva ca babele surde pe popa din amvon. Acum am, acum n-am curent electric.

Acum uite-l – dau să-l ţin bine, dar… – acum nu-i. Ăia cu alba-neagra, de te fac, dacă eşti fraier, la buzunare, sunt sugaci pe lângă ăştia de zic de ei. Acum ai lumină peste tot, ca la Cotroceni – pardon, că nici Cotroceniul nu mai e ce era odată – acum zici că te-ai întors, cu un milion de ani, în timp, prin caverne.

Cred că vreunul, mai mulţi de acolo, de la electrica asta, stă, stau cu mâna pe butoane şi se joacă de-a baba oarba cu lumea. Pac, să băgăm niţel întuneric! Fâlc, să se facă lumină! (Să se facă, am zis, nu să luăm lumină, că aia, ştiu, e din alt film). De ţipă televizoarele, cu vorbe, când le opresc-pornesc idioţii, de hârâie frigiderele, mai ceva ca moşii de un veac, care au tutunit doar mahorcă de ziar, de tună, ca Ilie, prin ceruri, calculatoarele, de bâzâie, ca roiul de albine când atacă trântorul, contoarele… Jale, ce mai!

Acuma, eu înţeleg – mă rog, să zicem că înţeleg – că se ia curentul când adie alizeul. Când vine ploaia lu’ Noe. Când e lună plină. Când urlă căţeaua la şură. În cinstea lu’ DNA. În obrazu’ lu’ domn’ premier. Pentru liniştea lu’ domn’ preşedinte. Când pică frunza frăsinelului. Când e Hristos răstignit pe cruce. Când se-ntorc păsările călătoare. Dacă e Mercur retrograd. Când e Parlamentul în vacanţă – aici, am bulit-o, nu e bine, că vacanţă e mereu la Parlament…

Când, ce să mai zic, se înfoaie coana Europa la noi, c-o fi, c-o păţi… Domn’le, da’ mereu? Mereu să se întrerupă? Mereu să se ia? Mereu, vorba unui primar pe care-l cunosc, să se dea cu cocoloaşe electricitatea asta? Da’ ce, suntem de la peşteră? Io, pe cuvânt, opaiţ n-am. Ca să aprind. Ori ca să mă luminez la… Mă rog… Nici feştilă. Feştila mă-sii ăstora cu electrica lor!

Culmea e că, în timp ce eu n-am nici măcar apă caldă, să mă despăduchez, ca omu’, că boilerul e, ce să vezi, pe corent, în vecini se lăfăie, la o magaoaie cântătoare, de nu mai poate, pe cuvânt, Guţă… Cât e ziulica de albă – că la 9 seara îi dau stăpânii magaoaiei peste gură, adică oameni civilizaţi, ce dracu’, nu deranjează liniştea publică după 9 seara şi nici înainte de 7 dimineaţa – mă delectez cu ăsta, cum îl cheamă, Guţă.

Cum ar veni, mă trezesc cu Guţă, mă culc – aşa e vorba românească, io ce să fac… – cu Guţă! ‘Au, viaţa mea! Nu, că ăsta e din alt manelist. Am încurcat hartiştii… Asta… Artiştii. Din cauza ăstora cu electrica lor. Da’ un tanc tot caut. Ori un tun. Ori o puşcoace. Ori o rugoace. Ori o drujbă. Ori… ceva.

Ca să le zic ăstora de la curent ceva de mama, neamul şi originea lor. Deci, cum am zis, caut o flintă… Și mă grăbesc să scriu la ziar, că acum iau, iar, ăștia buleftrica. Și, da, caut un joagăr. Sau o mitralieră…