Caz uluitor: Femeie înșelată de un astronaut fals. Cu ce a „cucerit-o”

Publicat: 16 oct. 2022, 12:00, de Eliza Popa, în LIFESTYLE , ? cititori
Caz uluitor: Femeie înșelată de un astronaut fals. Cu ce a „cucerit-o”

Poliția japoneză investighează un caz uluitor! Este vorba despre o femeie înșelată de un astronaut fals. În fapt, ea a plătit o importantă sumă de bani unui bărbat care a pretins că este astronaut pe Stația Spațială Internațională!

Este vorba de o femeie de 65 de ani din prefectura japoneză Shiga.
Prin intermediul aplicații de mesagerie, aceasta a intrat în legătură cu un necunoscut care s-a declarat a fi un astronaut rus care lucrează pe Stația Spațială Internațională.

Din iunie, cei doi au început să comunice pe site-ul unei rețele de socializare. Necunoscutul i-a spus în repetate rânduri femeii că o iubește și a cerut-o în căsătorie.

Caz uluitor: Femeie înșelată de un astronaut fals. Cu ce a „cucerit-o”

Totodată, acesta i-a cerut bani femeii susținând că are nevoie de finanțare pentru a se întoarce cu racheta pe Pământ și pentru a plăti „taxele de aterizare”, a precizat poliția.

Victima a acceptat să transfere circa 4,4 milioane de yeni (aproximativ 28.000 de euro) într-un cont indicat de escroc, între lunile august și septembrie.

Femeia a apelat în cele din urmă la autorități când individul a continuat să-i ceară bani, relatează presa japoneză.