CCR dezbate astăzi cumulul pensiei cu salariul. O fi sau n-o fi constituțional?

Publicat: 05 oct. 2023, 10:30, de Andreea Caraua, în ACTUALITATE , ? cititori
CCR dezbate astăzi cumulul pensiei cu salariul. O fi sau n-o fi constituțional?

Curtea Costituțională a României (CCR) dezbate astăzi, 5 octombrie, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) privind legea despre cumulul pensiei cu salariul.

Este vorba, în principal, despre dispozițiile legii în ceea ce privește măsurile pentru persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare și care își doresc continuarea activității.

Conform ICCJ, sesizarea de neconstituționalitate vizează în totalitate actul normativ, evidențiind atât vicii neconstituționale de natură extrinsecă, cât și intrinsecă.

Sub primul aspect, instanța supremă a menționat că s-au luat în considerare aspecte neconstituționale extrinseci, respectiv caracterul divers al legii și nerespectarea unicității reglementării.

Este vorba despre „Încălcarea art.1 alin.(5) privind principiul legalităţii coroborat cu art.147 alin.(4) din Constituţia României referitor la caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale”, precizează instanţa.

Un alt motiv de neconstituționalitate extrinsecă este reprezentat de încălcarea prevederilor art.75 alin.(1) cu referire la art.73 alin.(3) lit.l şi n din Constituţia României, prin nerespectarea ordinii de sesizare a Camerelor Parlamentului.

Sub aspect intrinsec, s-a constatat că actul normativ examinat încalcă prevederile art.1 alin.(3) şi (5) prin raportare la art.53 din Constituţie cu privire la principiul securităţii raporturilor juridice, a clarităţii şi previzibilităţii reglementării şi a statului de drept, susține Înalta Curte.