Ce aduce „Baba Cloanța de Italia”: Azi vine Vrăjitoarea Befana

Publicat: 06 ian. 2022, 00:03, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Ce aduce „Baba Cloanța de Italia”: Azi vine Vrăjitoarea Befana

O sărbătoare mai mult decât tradițională din Italia, include povestea unei vrăjitoare cunoscută sub numele de La Befana. Ea sosește pe coada de mătură în noaptea de 5 spre 6 ianuarie, cu jucării și dulciuri pentru copiii buni și bulgări de cărbune pentru cei răi.

S-ar putea spune că, pentru italieni, Sărbătorile de iarnă de abia acum încep! Deoarece Befana este foarte importantă pentru ei. În fapt, La Befana, care ajunge pe fondul Epifaniei în Italia, joacă un rol important la ei. După celebrarea Befanei, copiii merg înapoi la școală, adulții – înapoi la locul de muncă. Practic, odată cu Epifania din 6 ianuarie, în Peninsulă se încheie şirul sărbătorilor de iarnă. În aceste zile la mare căutare sunt târgurile organizate cu fel de fel de dulciuri, jocuri sau cadouri în diverse pieţe din centrele marilor oraşe italiene. La Roma, un renumit târg de iarnă este cel din Piazza Navona.

Dar să „judecăm” lucrurile pe larg.

Befana, o Babă Cloanţă cu aspectul unei vrăjitoare

Unii cred că numele Befana derivă din pronunţarea greşită în italiană a cuvântului grecesc „epifania” ori „epiphaneia.” Alţii susţin că provine din „Bastrina„, daruri sau ofrande asociate cu zeiţa Strina. Într-o teorie interesantă, tradiţia Befana este corelată cu schimbul de cadouri din festivitatea romană dedicată lui Ianus şi Strenei (în limba italiană, un dar de Crăciun este numit frecvent „strenna„), celebrată la începutul anului.

Poveștile despre ea diferă, însă cea mai cunoscută este aceea că Befana era o femeie blândă care le-a oferit mâncare şi adăpost celor trei magi de la răsărit când aceştia se îndreptau spre ieslea în care s-a născut pruncul Iisus. Befana este înfăţişată ca o vrăjitoare bătrână şi noduroasă călare pe o mătura, având un stil asemănător cu Moș Crăciun de a lăsa cadouri, intrând în casele copiilor pe horn.

Ea lasă dulciuri în ciorapi copiilor cuminţi și cărbuni de zahăr celor răi. Cum însă cărbuni sunt dulci, s-ar zice că şi cei mai puţin ascultători nu sunt chiar foarte tare pedepsiţi. Cu toate acestea copiii italieni nu sunt bucuroşi când văd cărbunii…În Italia sunt diferite obiceiuri de la regiune la regiune la 6 ianuarie. La Venezia este deja vestită baia de la miezul zilei pe care o fac peste 30 de tineri bărbaţi îmbrăcaţi în veşmintele unei Babe Cloanţe, aruncându-se de pe Podul Rialto, cu o înălţime de 7,5 metri, cel mai vechi pod de peste Marele Canal. În regiunile mai sărace din Italia, îndeosebi în Sicilia rurală, micuţilor neastâmpăraţi le este dăruit un băţ în loc de un cărbune. Deci Befana, în cazul acesta, este și un fel de Moș Nicolae…

La Bologna, de ani de zile, în centrul oraşului se aranjează o Befana înaltă de 25 de metri, în care la 6 ianuarie localnicii trag cu săgeţi de foc pentru a fi feriţi de necazuri în noul an.