Ce anume sacrifică Simion pentru libertatea lui Georgescu? Ultimatumul care sfidează ordinea constituțională

George Simion a spus în plenul Parlamentului ceva mult mai grav juridic decât obișnuita declarație politică zgomotoasă:

„Nu vom vota nicio altă variantă de guvern până nu îl eliberați și îi faceți dreptate lui Călin Georgescu.”

Fraza este spectaculoasă nu fiindcă AUR refuză un guvern. Asta este perfect legitim.

Un partid poate vota pentru, împotrivă sau se poate abține. Constituția nu obligă niciun parlamentar să iubească premierul desemnat.

Problema începe după „până când”.

Pentru că de acolo, votul parlamentar pentru formarea puterii executive este legat explicit de obținerea unui anumit rezultat într-o cauză individuală aflată în sfera justiției.

Dacă luăm afirmația literal, ea intră în coliziune cu cel puțin șase principii sau mecanisme fundamentale ale ordinii constituționale actuale.

1. Parlamentul nu poate elibera pe nimeni dintr-un dosar penal

Prima problemă este aproape brutal de simplă.

Constituția spune că România funcționează pe baza separației și echilibrului dintre puterea legislativă, executivă și judecătorească.

Parlamentul face legi și acordă sau retrage încrederea Guvernului.

Instanțele judecă.

Iar Constituția spune fără echivoc că justiția se realizează prin instanțele judecătorești și că judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.

Prin urmare, unui Parlament, unui Guvern, unui președinte sau unei majorități politice nu-i revine atribuția de a „elibera” o anumită persoană.

Dacă există o măsură judiciară, ea se contestă prin procedurile judiciare prevăzute de lege.

Nu prin negocierea voturilor pentru Guvern.

2. „Îi faceți dreptate” presupune tocmai ceea ce Constituția interzice: o soluție politică într-un caz individual

Expresia poate fi, desigur, retorică.

Dar luată literal, întrebarea este inevitabilă:

cine sunt „voi” care trebuie să-i facă dreptate lui Călin Georgescu?

Parlamentarii?

Viitorul Guvern?

Președintele?

Majoritatea politică?

Niciunul dintre ei nu poate stabili soluția într-un proces.

Curtea Constituțională însăși a explicat că independența justiției presupune absența imixtiunii celorlalte puteri în activitatea de judecată și imposibilitatea ca alt organ decât instanța să decidă asupra competențelor sale specifice.

Într-un stat de drept nu există varianta:

„Vă dau Guvern dacă rezolvați dosarul omului meu.”

Indiferent cine este omul.

3. Un cetățean nu poate primi un regim juridic negociat politic

Mai există o problemă.

Articolul 16 din Constituție consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și spune că nimeni nu este mai presus de lege.

A cere unei puteri politice să producă un anumit rezultat juridic pentru o persoană nominalizată ridică exact problema tratamentului privilegiat.

Călin Georgescu are aceleași drepturi procesuale ca orice alt cetățean.

Poate contesta.

Poate cere ridicarea unei măsuri.

Poate invoca încălcări procedurale.

Poate obține câștig de cauză.

Dar toate acestea trebuie să se întâmple în justiție, nu în schimbul formării unei majorități parlamentare.

Altfel, principiul egalității în fața legii începe să însemne ceva foarte ciudat: toți sunt egali, numai că unii au și grup parlamentar.

4. Votul de învestitură este transformat într-o pârghie asupra justiției

Constituția spune foarte precis ce votează Parlamentul atunci când învestește un Guvern.

Candidatul la funcția de premier cere votul asupra programului și întregii liste a Guvernului, iar Parlamentul acordă încrederea cu votul majorității deputaților și senatorilor.

Asta nu înseamnă că parlamentarilor le este interzis să voteze din motive politice dintre cele mai diverse.

Pot considera candidatul slab.

Pot respinge programul.

Pot refuza coaliția.

Pot urmări anticipate.

Pot avea o mie de rațiuni.

Dar, în cazul afirmației lui Simion, avem formulată explicit o condiție externă procedurii:

nu votăm niciun guvern până când situația juridică a unei anumite persoane nu se schimbă.

Constituția nu interzice parlamentarului să gândească astfel.

Dar… instituțional, logica este profund problematică:

procedura prin care se constituie Executivul devine instrument de presiune pentru obținerea unui rezultat care aparține altei puteri a statului.

5. Nici parlamentarii AUR nu pot fi juridic obligați să voteze astfel

Mai există o ironie constituțională.

Articolul 69 spune că deputații și senatorii sunt în serviciul poporului și că orice mandat imperativ este nul.

George Simion poate anunța poziția politică a AUR.

Partidul poate decide politic să nu susțină Guvernul.

Există disciplină de grup, există consecințe politice, există viitoare liste electorale.

Dar juridic, nici liderul partidului și nici conducerea formațiunii nu pot transforma votul parlamentarului într-un mandat imperativ executoriu.

Fiecare deputat și senator rămâne titularul propriului vot.

Iar asta face formularea „nu vom vota” o declarație politică colectivă, nu o comandă constituțională.

6. Constituția îi permite lui Simion să spună exact această enormitate constituțională

Și acum vine partea realmente savuroasă.

George Simion este parlamentar.

Iar articolul 72 al Constituției spune că deputații și senatorii nu pot fi trași la răspundere juridică pentru voturile și opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. De-aici abundența de declarații politice. Alea care par serioase dar sunt politice. Cum ar fi, de exemplu, că judecătorii CCR ar trebuie să fie jupuiți în piețe publice. Poți să ieși și să emiți orice mesaj ticălos cu condiția să fie un mesaj politic.

Ceea ce se întâmplă în exces, azi.

Așadar, dacă declarația a fost făcută în plen ca opinie politică, Constituția îi oferă o protecție foarte puternică pentru exprimarea ei.

Asta este democrația.

Poți spune de la tribuna Parlamentului că dorești un lucru pe care Parlamentul însuși nu are competența constituțională să-l facă.

Libertatea mandatului protejează discursul.

Separarea puterilor împiedică transformarea lui în ordin.

Și mai există acuzația cu „sutele de mii de euro”

Simion mai afirmă că voturi parlamentare ar fi fost tranzacționate pentru „câteva sute de mii de euro” și spune că există filmări.

Aici discuția părăsește filosofia constituțională.

Dacă asemenea probe există și arată oferirea sau primirea unor bani ori foloase pentru influențarea unor acte oficiale, ele trebuie analizate de organele judiciare competente.

Codul penal incriminează mita, traficul și cumpărarea de influență în condițiile stabilite de lege.

O asemenea acuzație nu este mică.

Ori există probe și ele trebuie predate autorităților, ori rămânem în zona afirmației politice care trebuie verificată.

Nu refuzul Guvernului este problema. Trocul constituțional este

AUR are tot dreptul să refuze Guvernul Mureșan.

Poate refuza și următorul.

Și încă unul.

Asta este politică parlamentară.

Dar formula:

„Nu există Guvern până când nu obțin rezultatul dorit într-un dosar individual”

duce lucrurile într-o cu totul altă zonă.

Pentru că leagă funcționarea Executivului de intervenția politicului într-o materie rezervată justiției.

Și tocmai aici afirmația devine extraordinară.

George Simion poate spune asta.

Constituția îl protejează când o spune.

Parlamentarii pot chiar să voteze împotriva Guvernului din acest motiv.

Dar nimeni dintre cei cărora le spune „eliberați-l” nu poate constituțional să intre peste instanță și să execute ordinul politic.

Avem, așadar, paradoxul perfect:

un discurs protejat de Constituție care cere, în esența lui literală, ceva ce Constituția nu permite statului să facă.

Iar asta spune mai multe despre starea discursului politic românesc decât zece conferințe despre statul de drept.

Personal, l-aș aresta pe loc pentru aceste afirmații. Le găsesc total împotriva ordinii constituționale actuale. Dar e o mică problemă: nu am găsit în casă vreo pereche de cătușe-pentru-sandilii.