CE: Economia României își încetinește ritmul de creștere până la 4,2% în acest an, față de 6,3%, în 2021

După un avans de 6,3% în 2021, graţie unei cereri interne solide, ritmul de creștere a economiei României va încetini până la 4,2% în acest an, urmând ca în 2023 să accelereze uşor la 4,5%, conform previziunilor economice de iarnă ale Comisiei Europene (CE).

Spre comparație, în toamna anului trecut, Executivul comunitar prognoza un avans de 7% în 2021 pentru Produsul Intern Brut al României, urmând ca în 2022 să încetinească la 5,1%, iar în 2023 să se majoreze la 5,2%.

„Spre finalul anului 2021, avansul creşterii s-a calmat din cauza restricţiilor de aprovizionare, a noului val de infecţii cu COVID-19 şi a relansării puternice a inflaţiei. În pofida acestei pierderi de elan, care ar urma să continue şi în primăvara lui 2022, cele mai recente date referitoare la încrederea în economie indică o perspectivă de creştere pozitivă, chiar dacă una moderată, în special în servici, comerţul cu amănuntul, construcţii şi industrie”, estimează Comisia Europeană.

Consumul privat ar urma să îşi revină în a doua jumătate a acestui an, când sunt aşteptate să fie relaxate restricţiile, iar inflaţia să se modereze. În același timp, investiţiile ar urma să rămână solide pe întreaga perioadă a intervalului de prognoză, susţinute de Facilitatea de redresare şi rezilienţă.

Inflația în creștere

În ceea ce privește inflația, Comisia Europeană şi-a majorat semnificativ prognoza pentru acest an în cazul României, de la 4% cât estima în noiembrie, până la 5,3%, conform estimărilor de iarnă, după ce în 2021 rata medie a inflaţiei în România a fost de 4,1%, potrivit Executivului comunitar.

„Preţurile ar urma să continue să crească în 2022, din cauza preţurilor mari la energie şi a trecerii acestor costuri asupra preţurilor altor bunuri şi servicii. De asemenea, preţurile la alimente ar urma să crească ca urmare a unor preţuri mai mari şi a ofertei mai mici de îngrăşăminte. O dinamică mai puternică a salariilor decât se preconizează în prezent reprezintă un risc în sus la adresa prognozei de inflaţie”, se arată în documentul publicat de CE.

Estimări optimiste pentru 2023

Pentru 2023, previziunile Comisiei mizează pe o diminuare a ratei medii anuale a inflaţiei în România până la 2,5%, pe fondul micșorării preţurilor la energie.

Comisia Europeană publică în fiecare an două seturi de previziuni detaliate (în primăvară şi în toamnă) şi două seturi de previziuni intermediare (în iarnă şi în vară). Previziunile intermediare cuprind valorile anuale şi trimestriale ale PIB-ului şi ale inflaţiei tuturor statelor membre pentru anul în curs şi pentru anul următor, precum şi date agregate pentru UE şi zona euro.

Previziunile economice ale Comisiei Europene din primăvara anului 2022 vor actualiza previziunile privind PIB-ul şi inflaţia, urmând să fie prezentate în luna mai 2022.  

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Singurele documente care îți vor trebui pentru a putea călători în ”Air Schengen”, începând cu 31 martie

De ce documente vei avea nevoie pentru a putea călători în...

Începând din noaptea de duminică spre luni, România va intra în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și cele maritime. Românii care vor călători cu...

PNL şi PSD merg cu candidați separați la alegerile pentru șefia...

Dacă pentru Primăria municipiului Braşov, PNL şi PSD s-au pus de acord și au un candidat comun, nu același lucru se întâmplă și în...