Ce era de fapt cu racheta de la Lungești, Vâlcea. S-a confirmat că nu era rusească

Publicat: 17 nov. 2022, 17:55, de Victor Scarlat, în ESENȚIAL , ? cititori
Ce era de fapt cu racheta de la Lungești, Vâlcea. S-a confirmat că nu era rusească

Sătenii din localitatea Lungești din județul Vâlcea s-au trezit, joi dimineața, cu o rachetă care a căzut în zona de case pe un teren, fără să producă pagube sau să rănească pe cineva. Așa cum bănuia toată lumea, a fost vorba de o rachetă antigrindină, care nu s-a autodistrus.

Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipițatiilor a adus o serie de clarificări cu privire la această situație. ”În data de 17 noiembrie racheta cu substanțe glaciogene folosite la însămânțarea norilor, lansată la ora 08:21 din Punctul de Lansare Ștefanesti, Jud.Vâlcea, a urmat traiectoria și o parte componentă din corpul de carton al rachetei, a căzut la sol fără a se autodistruge”, se arată într-un comunicat  transmis de Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipițatiilor. 

Racheta cu nr.3276, Lot 03/2022, este de fabricație românească și are specificațiile tehnice standard pentru intervențiile active în atmosferă. În urma acestui incident, nu s-au înregistrat victime și nici pagube materiale.

În prezent, este în curs de elaborare Raportul de dezvoltare vectorială a rachetei, ce urmează a fi analizat împreună cu producătorului acesteia – Societatea Electromecanica SA Ploiești, în vederea determinării cauzelor incidentului și a adoptării măsurilor ce se impun, mai arată reprezentanții instituției.

Experiment local

Începând cu data de 12 noiembrie, în cadrul Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor, se desfășoară un experiment local de testare a tehnologiei și infrastructurii operaționale deja existente, în scopul creșterii de precipitații.

În perioada 11 noiembrie – 11 decembrie 2022, în cadrul Grupului de Combatere Drăgășani și a Grupului de Combatere Segarcea, aparținând Unității de Combatere a Căderilor de Grindină Oltenia, are loc „Programul de realizare a testelor experimentale integrate privind aplicația de creștere a precipitațiilor cu utilizarea tehnologiei rachetelor – Etapa a I-a 2022”, se arată în comunicat.

În cadrul Programului de teste experimentale, în data de 17 noiembrie din Punctele de lansare ale Grupurilor de Combatere Drăgășani și Segarcea au fost lansate un număr de 47 de rachete.

În urma tragerilor de joi, în zona de testare s-a observat o modificare a regimului local de precipitații, de la burniță ușoară, la ploi.

„Programul de realizare a testelor experimentale integrate privind aplicația de creștere a precipitațiilor cu utilizarea tehnologiei rachetelor – Etapa a I-a 2022” cuprinde mai multe zone și infrastructuri din cadrul SNACP, respectiv Unitatea Oltenia cu 12 Puncte de lansare și Unitatea Prahova, tot cu 12 Puncte de lansare.