Ce este bishta, pelerina neagră pe care a purtat-o Messi după câștigarea Cupei Mondiale

Publicat: 19 dec. 2022, 10:32, de Mariana Olteanu, în SPORT , ? cititori
Ce este bishta, pelerina neagră pe care a purtat-o Messi după câștigarea Cupei Mondiale
Messi, Foto: Mike Egerton / PA Images / Profimedia

La decernarea trofeului Cupei Mondiale din Qatar, după victoria din finală împotriva Franței, Messi a purtat o mantie neagră cunoscută drept bishta.

Este vorba de bishta, o mantie tradițională despre care se spune că este îmbrăcată de bărbații din lumea arabă de mii de ani.

Însă, aceasta este purtată la ocazii speciale, cum ar fi la nunți sau la anumite sărbători religioase, precum finalul Ramadanului.

„Este o haină pentru ocazii speciale”, a declarat Hassan Al Thawadi, secretarul general al comitetului de organizare a turneului din Qatar, pentru BBC Sport. „De data aceasta a fost o sărbătoare a lui Messi”, a mai spus el.

„Cupa Mondială a fost ocazia să prezentăm lumii cultura noastră arabă și musulmană. Nu a fost vorba despre Qatar, a fost o sărbătoare regională”, a mai spus el.