Ce fel de ORDINE executive va semna preşedintele Trump

Publicat: 08 aug. 2020, 22:31, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Ce fel de ORDINE executive va semna preşedintele Trump

În luna mai, SUA lansau un proiect legislativ, care prevedea alocarea a 100 de miliarde de dolari pentru măsuri de urgenţă destinate contracarării epidemiei de coronavirus şi efectelor acesteia.

Iată că a venit vara și se cer și alte măsuri…Preşedintele Trump spune că va semna ordine executive pentru scutiri de taxe, şomaj şi alte beneficii, după colapsul discuţiilor din Congres privind un nou pachet de salvare în contextul pandemiei de coronavirus, potrivit BBC. La o conferinţă de presă din New Jersey, Trump a spus că speră să aibă ordinele gata până la finalul săptămânii viitoare.

Subiect cheie

Republicanii susţin că ajutorul financiar nu îi mai stimulează pe oameni să îşi caute un alt loc de muncă, conform Radio România Actualități. Democraţii au cerut un pachet adiţional de 3,5 trilioane de dolari, care să includă şi ajutoare pentru oraşele şi statele care se confruntă cu scăderea veniturilor fiscal. Un subiect cheie asupra căruia nu s-au înţeles republicanii şi democraţii este dacă să extindă sau nu plata de 600 de dolari celor care şi-au pierdut locurile de muncă din cauza coronavirusului. Beneficiile au expirat la finalul lunii trecute. Democraţii susţin menţinerea, pentru că, spun ei, au ajutat milioane de americani care, altfel, ar fi rămas săraci.