Ce întreabă obsesiv băiatul de 13 ani din Serbia, care și-a ucis colegii

Publicat: 08 mai 2023, 16:56, de Viorela Pitulice, în SOCIAL , ? cititori
Ce întreabă obsesiv băiatul de 13 ani din Serbia, care și-a ucis colegii

Băiatul în vârstă de 13 ani, care a comis masacrul de la școala din Belgrad nu s-a interesat niciodată de colegii săi. Îi întreabă, însă, obsesiv în fiecare zi pe doctorii Clinicii de Neurologie și Psihiatrie, unde este internat, dacă a devenit celebru pe rețelele sociale.  

„Se vorbește despre mine, sunt eu regele rețelelor?”, aceasta este singura întrebare pe care copilul le-o adresează angajaților Clinicii de Neurologie și Psihiatrie pentru Copii și Tineri, unde se află acum. În schimb, de colegii săi nu s-a interesat niciodată și nu a arătat deloc compasiune.

„Întreabă cel puțin o dată pe zi ce se întâmplă afară, dacă se vorbește despre el, ce se spune, mai ales pe rețelele de socializare. (…) Nici măcar nu este conștient de ceea ce a făcut”, a declarat o sursă din cadrul instituției.

După cum chiar el a spus, băiatul își pregătea planul masacrului încă de acum o lună, iar datele de pe telefonul mobil au confirmat aceste informații. Mai mult, copilul s-a asigurat că nu poate fi tras la răspundere, deoarece nu are 14 ani, conform Codului Penal al Serbiei. Cum va împlini 14 ani, în iulie, a decis să accelereze întregul plan, potrivit stiripesurse.ro.

Mai trebuie menționat și faptul că în noaptea dinaintea crimei în masă, băiatul a vizionat un film despre un masacru la o școală din America.

Potrivit telegraf.rs, băiatul a mers la școală, miercurea trecută, ca în orice zi normală, având, însă, un rucsac în care se aflau două pistoale și 4 cocktail-uri Molotov. În doar 120 de secunde, a împușcat 14 copii, un agent de securitate și un profesor de istorie. A reușit să ucidă 7 fete, 1 băiat și 1 agent de pază, iar alte 6 persoane au fost rănite. Potrivit anchetei desfășurate până acum, fiecare detaliu fusese planificat.

Poliția a găsit în locuința băiatului numele a 16 copii, pe care plănuia să-i omoare. Se presupune că unii dintre ei erau mai buni decât el la ceva și nu dorea ca ei să fie remarcați pentru abilitățile lor. Toată lumea se întreabă acum de ce părinții nu au observat ce plănuia și făcea băiatul de aproximativ o lună. După incident, Guvernul Serbiei a stabilit că toţi cei care deţin arme de foc fără licenţă trebuie să le predea de bună voie, în termen de o lună.