Ce pensie va avea Donald Trump după funcţia de preşedinte

După ce și-a încheiat mandatul de președinte, Donald Trump are dreptul de a încasa o pensie specială acordată tuturor foștilor șefi de la Casa Albă.

Trump va primi 221.400 de dolari pe an, adică 18.450 de dolari pe lună, ceea ce îl poziţionează mai jos decât cel mai bine plătit pensionar din România, scrie CNN.

Cea mai mare pensie din România este de 78.634 de lei pe lună, adică peste 19.600 de dolari, arată ultimele cifre oficiale, citate de ZF.

S-ar putea, totuși, ca Donald Trump să nu primească deloc pensie, dacă procedura de impeachement demarată față de el va trece, scrie CNN.

Din 2000 până în prezent, foştii preşedinţi americani au încasat beneficii în valoare totală de 56 de milioane de dolari, cea mai mare parte a acestor sume fiind cheltuite pentru plata chiriei unor spaţii de birouri. Foştii preşedinţi Bill Clinton, George W. Bush şi Barack Obama au încasat câte 500.000 de dolari în 2020, sub formă de subvenţii pentru plata chiriilor unor spaţii de birouri.

Legea pentru foştii preşedinţi a fost votată iniţial în 1958, când Harry Truman se confrunta cu probleme financiare. Mai mulţi politicieni americani cer însă reducerea acestor beneficii pentru că în ziua de astăzi foştii preşedinţi au mai multe surse de venit, din activităţi precum discursuri sau chiar cărţi.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Hidroelectrica, lăsată fără bani! 1 miliard de euro ajung la bugetul...

Cea mai valoroasă companie a statului va rămâne fără bani de investiții pentru că tot profitul va trebui să-l dea acționarilor, așa cum au...

Convocarea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Transelectrica

Directoratul Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica”–SA, societate administrată în sistem dualist, cu sediul social în str. Olteni nr. 2–4, clădirea „PLATINUM...