Ce să mănânci de Crăciun dacă ești la dietă

Publicat: 23 dec. 2021, 19:00, de Mădălina Bălăceanu, în Sănătate , ? cititori
Ce să mănânci de Crăciun dacă ești la dietă

Perioada sărbătorilor de iarnă este cea mai frumoasă din an și mult așteptată de toți oamenii. Cu toate acestea, masa de Crăciun va fi o provocare pentru persoanele care trebuie să respecte o anumită dietă pentru slăbit. Dacă te numeri printre ei, trebuie să știi că sunt anumite trucuri pentru a te bucura de Sărbători fără să iei în greutate.

Mestecă lent

Este foarte greu să respecți regimul alimentar când în jurul tău sunt o mulțime de tentații. Alege felurile de mâncare care au mai puţine grăsimi şi mănâncă pe îndelete, fără grabă şi nu prea mult. Dacă mesteci lent, te vei simţi sătul într-un timp mai scurt, digestia va fi uşurată şi mai eficientă.

O zi în care ţi-ai împlinit dorinţa de a gusta din mâncărurile nepermise de regim poate fi urmată de o zi în care mănânci mai multe salate, supe, garnituri cu legume. Este o metodă simplă să-ţi asiguri păstrarea dietei şi greutatea la care ai ajuns după o perioadă de cură de slăbire.

Mănâncă mai puțin sărat

Oricât de bună ar fi sarea în bucate, de Sărbători e mai bine să eviţi preparatele sărate în exces. Ai un avntaja, dacă pregăteşti chiar tu masa de Crăciun, pentru că ai ocazia să găteşti cu mai puţină sare. Acest ingredient stimulează corpul să reţină apă, ceea ce îţi va aduce un plus de kilograme.

Înlocuiește carnea de porc cu pește sau curcan

De la masa tradiţională de Crăciun nu se poate să lipsească preparatele din carne de porc sau din organe, care sunt destul de grase. Dacă ţi se oferă posibilitatea să alegi peşte, curcan sau gâscă, optează pentru acestea din urmă. Cel mai potrivit cu dieta ta de slăbit ar fi peştele, pentru că este bogat în acizi graşi esenţiali. Nu ai de ales sau nu poţi să renunţi la mâncărurile tradiţionale? Mănâncă puţin din fiecare sau ia o bucată mai mică de friptură, alături de o porţie generoasă de garnitură de legume sau de salată.

Amână desertul

E greu să rezişti să nu mănânci prăjituri, tort, bomboane de Sărbători, mai ales dacă eşti un iubitor de dulciuri. Din nefericire, nu sunt compatibile cu regimul de slăbit, deci e mai bine să le eviţi sau să iei puţin din fiecare. Amână desertul la o oră sau la 2 ore după masă. Astfel, îţi asiguri o digestie uşoară.