Ce se distruge în organismul astronauților, la fiecare secundă

Publicat: 23 ian. 2022, 05:00, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Ce se distruge în organismul astronauților, la fiecare secundă

Un studiu recent, primul de acest gen, a scos la iveală câteva dintre pericolele pe care le presupune zborul în spațiu și impactul asupra eritrocitelor, pentru astronauții care se află în misiuni de lună durată.

Potrivit newatlas.com, cercetătorii și-au propus să afle cât mai multe despre o condiție medicală numită „space anemia”, iar o astfel de cercetare detaliată are implicații importante pentru viitoarele misiuni de explorare a spațiului. „Anemia cauzată de spațiu a fost raportată în mod consistent atunci când astronauții s-au întors pe Pământ din primele misiuni efectuate în spațiu, dar noi nu știam de ce are loc acest tip de anemie.

Studiul nostru arată că, după sosirea în spațiu, mai multe eritrocite sunt distruse, iar această distrugere continuă pe toată durata misiunii astronauților”, a declarat dr. Guy Trudel, de la Universitatea din Ottawa. Anemia cauzată de prezența în spațiu a fost considerată o problemă pe termen scurt, o condiție medicală ce rezultă de pe urma adaptării corpului uman la condițiile din spațiu, mai ales că din cauza lipsei gravitației, fluidele corporale se îndreaptă către partea superioară a corpului astronauților.