Ce trebuie să facă fermierii afectați de secetă pentru a primi despăgubirile

Fermierii ale cător culturi agricole au fost afectate de secetă, iar gradul de afectare nu a fost trecut în procesele verbale de constatare a pagubelor, trebuie să depună o declarație pe propria răspundere la direcțiile agricole județene pentru a putea obține despăgubiri.

Direcțiile Agricole Județene au fost deja instruite să transmită fermierilor modelul de cerere pe care trebuie să îl depună numai dacă nu au procent de calamitare în procesul verbal. Pentru restul fermierilor, cei la care procesul verbal este completat conform, nu depun această cerere”, arată Agrointel.

Ordonanța de Urgență nr. 157/2022 prin care fermierii primesc despăgubirile pentru secetă a fost aprobată în Monitorul Oficial de joi, 17 noiembrie.

Depunerea cererilor se poate face face până pe 12 decembrie, banii urmând să intre în conturi până la 31 decembrie 2022.

Cererea trebuie însoțită de o declarație pe propria răspundere a fermierului că nu se află în reorganizare, lichidare sau faliment, conform evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).

De asemnea, este nevoie și e o copie a procesului-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, întocmit până cel târziu la data de 15 august 2022 inclusiv, dar și de copiile documentelor de identificare a coordonatelor bancare, precum banca comercială, codul IBAN, în care să fie virate sumele.

Despăgubirile se acordă pentru culturile înființate în toamna anului 2021, respectiv grâu și/sau secară și/sau triticale și/sau orz și/sau orzoaică și/sau ovăz și/sau rapiță, suma maximă acordată fiind de 1.500 lei pentru culturile compromise în totalitate.

Citește și Băcița Mărioara de la stâna de pe Transalpina se plânge de comercianții care nici nu știu ce vând

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...