Băcița Mărioara de la stâna de pe Transalpina se plânge de comercianții care nici nu știu ce vând

Băcița Mărioara Băbu de la Stâna Ștefanu de pe Transalpina spune că în ultima vreme ciobaniii adevărați nu mai au loc să-și vândă roadele muncii lor de comercianții care apar la târguri cu tot felul de produse despre care nici măcar nu știu din ce sunt făcute.

„Îndemn pe toata lumea să nu se lase, noi avem atâtea animale, suntem crescători de animale, noi putem trăi numai din asta, dar să ştim să ne menţinem tradiţiile. Din păcate, peste tot vedem tot felul de comercianţi cu tot felul de produse şi dacă îi întrebi nu ştiu din ce sunt făcute. Lasă-l pe cel care trăieşte lângă oi, care le îngrijeşte, să-şi vândă produsul. Noi nu avem loc de comercianţi, ăsta este oful nostru”, a declarat Băcița Mărioara pentru Agerpres.

Chiar dacă oieritul nu este o treabă ușoară, tot mai mulţi tineri vor să cunoască viaţa de la ţară şi de la stână, iar aceasta înseamnă că are cine să ducă tradiţia mai departe.

„Vedeţi dumneavoastră cum a luat-o viaţa asta razna, cu ghilimele de rigoare, întoarcerea la rădăcini ne-ar prinde bine tuturor. Mă bucur ca are cine să ducă tradiţia mai departe, am copii pe care i-am crescut la stână, eu acolo i-am şi botezat, în creierul munţilor şi mi-ar părea rău să se piardă tradiţia”, a mai spus băciţa.

Cu sau fără sprijin de la stat, se poate trăi și încă destul de bine de pe urma oieritului, recunoaște băcița de pe Transalpina.

 “Eu sunt mulţumită de sprijinul pe care îl primesc de la stat, am trăit şi vremuri în care nu am primit nimic şi am trăit şi atunci tot din munca noastră şi am trăit destul de bine”, afirmă băcița.

Mărioara Băbu este din Novaci, județul Gorj, și administrează de ani buni stâna Ștefanu de pe Transalpina, cea mai înaltă șosea din România.

Băcița Mărioara Băbu și soțul său se ocupă de păstorit în timpul verii din anul 1964, iar cei doi doresc să continue obiceiurile străvechi, să promoveze gastronomia și istoria locurilor.

Mărioara Băbu are atestate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale două produse tradiționale: tocan de oaie și tăiței de casă, ce fac deliciul turiștilor care vizitează Stâna Ștefanu sau Punctul Gastronomic Local „Acasă la Stâna Ștefanu”.

Citește și Fermierul Dimitrie Muscă cere să fie oprit măcelul vacilor. Nu vedeți ce tragedie trăim?

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diana Șoșoacă

Ultimul delir al Dianei Sosoacă: O filmează dușmanii la duș

Senatoarea Diana Iovanovici Șoșoacă este iar în atenția tuturor prin ultimele sale declarații șoc: politiciana susține că a primit amenințări și este hărțuită pentru...

Cine este noua șefă de la Reprezentanța Comisiei Europene la București

Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București și-a anunțat, recent, intenția de a candida la alegerile europarlamentare pe lista coaliției PSD-PNL. Ca urmare,...