Ce urmărește proiectul de lege privind exercitarea profesiei de bonă

Proiectul de lege elaborat de guvern privind exercitarea profesiei de bonă a primit raport favorabil din partea senatorilor din comisiile de specialitate. Urmează acum votul în plenul Senatului ca primă cameră sesizată.

Proiectul de lege urmărește simplificarea activității de bonă pentru un acces mai ușor al familiilor la servicii de îngrijire și supraveghere a copiilor pe timp de zi. Conform documentului, serviciile acordate de către bone nu mai sunt supuse controlului inspecției sociale.

În actul normativ se prevede că exercitarea profesiei de bonă se poată realiza și printr-un contract individual de muncă, încheiat de bonă cu părintele sau reprezentantul legal al copilului în calitate de persoană fizică, potrivit Rador.

Ce se arată în expunerea de motive

O altă modificare stabilește obligația angajatorului care a încadrat o bonă cu contract individual de muncă de a-i întocmi un dosar personal pe care să-l prezinte la solicitarea inspectorilor de muncă. În cazul în care acesta lipsește, legea prevede amenzi pentru angajator între 2.000 și 6.000 de lei.

De asemenea, potrivit documentului, persoanele care au calificare de babysitter vor putea desfășura profesia de bonă. În expunerea de motive se arată că în contextul îmbătrânirii demografice participarea deplină a forței de muncă disponibile a devenit o necesitate în plan economic. În acest sens se impun măsuri care sprijină încadrarea femeilor pe piața muncii în condițiile realizării echilibrului dintre viața profesională și cea de familie

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diploma universitara unica la nivel european! Planul Comisiei Europene

Diploma universitară unică la nivel european! Planul Comisiei Europene

Absolvenții de facultate din Uniunea Europeană vor avea la finalul studiilor o diplomă universitară unică, recunoscută pe tot teritoriul UE. Comisia Europeană dorește ca instituțiile...
Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...